Ultima actualizare: ieri, 16:48

Locale

Și-a alimentat mașina, dar și pe el cu bere. După câteva beri la benzinărie, un oșan a dat nas în nas cu poliția

Un bărbat din Negrești Oaș a fost prins beat la volanul mașini după ce a băut bere în parcarea unei benzinării. Acum, acesta este condamnat la închisoare cu suspendare.

Potrivit informațiilor PortalSM, un echipaj de poliție a oprit pentru control un autoturism care circula în direcția localității Boinești.

După prezentarea datelor, pentru că șoferul emana un puternic miros de alcool, polițiști au vrut să îl testeze cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. După ce a refuzat testarea, acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge, refuzând prelevarea celei de-a doua mostre.

La recoltarea primei probe acesta a avut o valoare de 0,92 g/l alcool pur în sânge.

Potrivit șoferului, acesta a consumat aproximativ două sticle de bere în timp ce se afla în stația de benzinărie, după care a urcat la volanul mașini.

Acesta a fost condamnat în această săptămână la o pedeapsa de 10 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.