Ultima actualizare: azi, 18:04

Locale

Șoferiță cu mandat european de arestare, prinsă la Vama Petea! A fost dată pe mâna polițiștilor

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au depistat, la controlul de frontieră, o femeie din județul Harghita care are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.

În această dimineață, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră o femeie în vârstă de 51 de ani, din județul Harghita. Polițiștii care au efectuat controlul documentelor au descoperit faptul că pe numele acesteia a fost emis, în decembrie 2020, un mandat european de arestare, de către Judecătoria Miercurea Ciuc. Femeia are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de un an și trei luni, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației (a condus, deși nu poseda permis, un autoturism neînmatriculat).

Femeia a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Foto cu scop ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.