Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

TIR cu 14 tone de haine second hand, întors, de Rusalii, din Petea

TIR cu 14 tone de haine second hand, întors, de Rusalii, din Petea. Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu 14 tone de articole second-hand.

Ieri, 4 iunie a.c., în jurul orei 14.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, conducând un ansamblu rutier, înmatriculat în Ucraina, un cetățean ucrainean în vârstă de 28 de ani. Acesta transporta articole second-hand (haine) de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din judeţul Mehedinți.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (nu a putut prezenta autorităţilor certificate de curățare).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.