Ultima actualizare: azi, 20:28

 

Locale

A băut pălincă și bere la o lucrare, apoi s-a urcat la volan. Polițiștii l-au oprit pentru viteză

A băut pălincă și bere la o lucrare, apoi a gonit spre casă. Sătmăreanul a avut, însă, ghinion: a fost oprit de un echipaj de poliție.

Potrivit informațiilor PortalSM, polițiștii au oprit pentru un control un autoturism care a fost înregistrat de aparatul radar deplasându-se cu o viteză de 96 km/h pe raza localității Ciuperceni, într-o zona cu o limită maximă admisă de 50 km/h. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul și-a recunoscut fapta, precizând că a consumat 100 gr. de pălincă de casă şi o sticlă de bere cu alcool la un bar din localitate, în timp ce se afla la o lucrare. În jurul orei 17.00, după finalizarea lucrării, acesta s-a urcat la volan pentru a se deplasa acasă. Moment în care a fost oprit de un echipaj de poliție pentru depășirea limitei de viteză.

Bărbatul a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului și 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.