Ultima actualizare: azi, 13:21

Locale

Accident grav pe DN19, în județul vecin. Impact violent între un microbuz și un tractor

O persoană se află în stare gravă și alte două au fost rănite ușor, în urma unui accident rutier produs pe DN 19, între localitățile Valea lui Mihai și Tarcea. Un microbuz și un tractor au intrat în coliziune.

În jurul orei 18.05, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 19, între localitățile Valea lui Mihai și Tarcea, eveniment în care au fost implicate un microbuz (în care se aflau șapte persoane) și un tractor (în care se afla doar șoferul).

Pentru salvarea victimelor, inspectoratul a mobilizat de urgență, la fața locului, două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Valea lui Mihai, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, un echipaj de pompieri paramedici din cadrul Stației Săcuieni cu o ambulanță SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Echipajele medicale și pompierii paramedici au evaluat cele opt persoane implicate în accident, acordând îngrijirile care se impuneau unui bărbat aflat în stare gravă ( cod roșu medical) și altor doi bărbați răniți ușor (cod verde medical).

Cele trei victime au fost transportate ulterior la spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.