Ultima actualizare: azi, 16:24

Locale

FOTO. Chinezul care străbate Europa pe cal a intrat în Satu Mare: ,,Am ajuns în țara pălincii”

Un chinez care călătorește pe cal prin Europa a ajuns zilele trecute și în România, intrând în țara noastră prin vama Petea. El a postat și câteva poze când a intrat în județul Satu Mare: ,,Am ajuns în țara pălincii”, a spus el, fotografiindu-se cu polițiștii de frontieră.

Xu Zhixian, un bărbat în vârstă de 32 de ani, călătorește pe cal prin Europa de mai bine de un an. El și-a propus să ajungă călare din Spania până în China: ,,I-am spus familiei mele că vreau să călătoresc călare până în China, dar nu m-au crezut până nu mi-am cumpărat un cal și mi-am început călătoria”, a spus acesta. Xu și-a început călătoria în data de 20 februarie 2022, iar de atunci a trecut călare prin nu mai puțin de zece țări.

În weekendul care a trecut, mai exact sâmbătă, 29 iulie, Xu a ajuns călare în cea de-a 11-a țară: România. Bărbatul a intrat în țara noastră prin vama Petea, ajungând astfel în județul Satu Mare. ,,Am ajuns în țara pălincii. M-au lăsat să trec fără probleme”, a scris Xu pe Facebook, postând și câteva poze cu polițiștii de frontieră. Ulterior, el a fost observat de sătmăreni prin oraș în timp ce și-a scos calul… la păscut.

În toamna anului trecut, când deja călătorea de ceva timp călare, Xu s-a confruntat cu acuzații de cruzime împotriva animalelor. Mai exact, bărbatul a fost acuzat că își chinuie animalul pentru a deveni faimos pe internet. Cu toate acestea, bărbatul și-a continuat călătoria, nu înainte însă să afirme că ,,voi încheia această călătorie în cazul în care calul nu se va simți bine”.

6 comentarii

  1. Vasi Răspunde

    De aici incolo, pazea la caini.

    • 🤔🤔🤔 Răspunde

      Aia coreeni fac nu chinezii. Pe mine mă pune în schimb pe gânduri acest intinerariu. Se știe prea bine că la chinezi nimic nu se întâmplă chiar așa la modul spontan cum vrea să ne facă să credem. Se spionează la greu orice mișcă. Idem la ruși. Astea sunt fapte din păcate.

    • brekingnius Răspunde

      Vorba chinezului bătrân: ce cunoaștem este aliment iar ce nu este condiment???

  2. micutu Răspunde

    Vorbeste din voi invidia supozitorului

  3. Realitatea SM Răspunde

    Bravo lui. Dar povestea este cam 5% credibilă. Chinezii nu-și permit (de fapt nu li se prea permite) să se plimbe hai-hui pe planetă așa de capul lor. Totul este subordonat scopului acela general. Cred că știți care. Iar cine nu știe să întrebe un prieten bun poate împreună fac fifty-fifty și se lămuresc.😉

  4. Ionel Răspunde

    Când țara ta de baștină produce astfel de mașini, l-aș calul în grajd:

    https://www.phprentacar.ro/en/b-this-is-the-human-horizons-hiphi-x-electric-suv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.