Ultima actualizare: azi, 21:34

Locale

FOTO&VIDEO. Probleme la un azil din Păulești. Prefectul: Au termen 24 de ore să rezolve problemele

Au fost descoperite nereguli la încă un azil din județul Satu Mare. Acesta este situat în Păulești, condițiile pentru vârstnici sunt bune, însă centrul se confruntă cu probleme birocratice.

Prefectul Radu Roca s-a deplasat la fața locului pentru a vedea care este situația la fața locului. Astfel, membrii comisiei au constatat că azilul nu are autorizație sanitară de funcționare, nu are contract cu firma care asigură mâncare bătrânilor din unitate, nu este reavizată toată documentația de la AJPIS, nu are autorizație de la ISU.

Centrul găzduiește 12 beneficiari, iar, în ciuda acestor nereguli, condițiile de funcționare sunt destul de bune, a precizat Radu Roca.

Reprezentanții azilului au primit termen de 24 de ore pentru rezolvarea acestor nereguli.

 

Controale în tot județul Satu Mare:

Peste 40 de centre de bătrâni și copii din județul Satu Mare vor fi verificate în următoarea săptămână, a anunțat prefectul Radu Roca, în cadrul unei conferințe de presă. Controalele au început luni, 10 iulie.

În total, în perioada 10 – 17 iulie, vor fi verificate 48 de unități din județul Satu Mare care au grijă de bătrâni, persoane cu dizabilități și copii. Verificările au început luni dimineața, 10 iulie, și se vor încheia la începutul săptămânii viitoare. În cadrul unei conferințe, prefectul Radu Roca a anunțat că în fiecare zi vor fi făcute rapoarte publice cu privire la centrele care vor fi verificate. De asemenea, reprezentantul guvernului în teritoriu a ținut să precizeze că își dorește ca aceste controale să fie eficiente.

,,Dacă vor exista deficiențe ne vom deplasa la fața locului, pentru a vedea stadiul real”, a declarat prefectul Radu Roca.

Astfel de controale vor avea loc în toată țara, la centrele rezidențiale, de stat sau private, efectuate de echipe mixte coordonate de prefecți, având în componență reprezentanți ai Direcțiilor de Sănătate Publică, Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Agențiilor Județene de Plăți și Inspecție Socială, Inspectoratelor de Poliție Județene, Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, Oficiilor Județene pentru Protecția Consumatorilor, Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Județene.

Citește și:

2 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Au descoperit AMERICA . Tarziu .

  2. cetățean resemnat Răspunde

    În 24 de ore să primească autorizațiile lipsă??? De la voi speciali??? Voi glumiți! Chiar dacă are dosar complet depus (bineînțeles cu șină) garantez că este imposibil! Cum să dai asemenea măsură în batjocură? Plus tot nu pricep de ce îi strămută pe bătrâni în cazuri în care condițiile sunt în regulă doar se găsesc ceva chichițe birocratice de dragul de a ne face importanți. Mai ales în cazul unor bolnavi și bătrâni care sunt vai și amar. În cazul bombelor descoperite și care pun în pericol bătrânii sunt de acord. Dar refuz să cred că aceste lucruri nu se știau și acum o lună-două sau chiar mai de demult. Așa se întâmplă când controalele sau anchetele sociale se fac din birou, dacă se fac. Și cine le-a făcut din birou? Azilele de bătrâni? Eu zic că tocmai voi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.