Ultima actualizare: ieri, 16:48

Locale

Prins beat la volan, un sătmărean și-a cerut iertare. A zis că a băut pentru că i-a murit mama

Prins beat la volan de polițiști, iar mai apoi trimis în judecată, un bărbat din județul Satu Mare și-a cerut iertare. Acesta a declarat în timpul procesului că a băut pentru că i-a decedat mama.

Potrivit informațiilor PortalSM, bărbatul a fost oprit în data de 11.09.2022, în jurul orei 20.30, când se deplasa spre casă. În urma controlului, pentru că emana un puternic miros de alcool, polițiști l-au testat cu aparatul etilotest. Ulterior a fost transportat la spital, având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,99 gr.

Sătmăreanul a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe. În timpul procesului, a spus că în ziua cu pricina a consumat alcool în timp ce era la serviciu, după care s-a urcat la volan pentru a se deplasa acasă. Bărbatul a prezentat și copia certificatului de deces al mamei sale. El a spus că mama sa a decedat cu trei săptămâni înainte de incident, acesta fiind și motivul pentru care a consumat băuturi alcoolice.

În cursul acestei săptămâni, sătmăreanul a fost condamnat la 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare și 80 de zile de munca în folosul comunității pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Un comentariu

  1. Nyznayu Răspunde

    Si la iertat ? Daca da , sa conduca si sa produca un accident sa moara si capra vecinului ce puii mei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.