Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Sătmăreanca a uitat cheile în contact și a rămas fără mașină. Autoturismul, furat din fața casei

La data de 23 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au fost sesizați prin plângere, de către o femeie, de 52 ani, din Satu Mare, despre faptul că în noaptea de 22/23 iulie, persoane necunoscute i-ar fi sustras autoutilitara care se afla parcată în fața imobilului de domiciliu, având cheile în contact.

Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii de investigații criminale în colaborare cu cei din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug și cei din cadrul Serviciului Criminalistic, au identificat autoutilitara pe raza județului Satu Mare.

Totodată, polițiștii au identificat persoana care a sustras autovehiculul, fiind vorba de un tânăr, de 28 de ani, din județul Satu Mare. Față de tânăr s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat în fața instanței în vederea instituirii unei măsuri preventive.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale, în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.