În această dimineață, în jurul orei 02.00, 12 pompieri militari din cadrul Detașamentului de pompieri Satu Mare, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, în urma unui eveniment rutier produs între trei autoturisme.
La locul intervenției au fost solicitate și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, Satu Mare.
Ajunși la locul producerii evenimentului pompierii au constatat, că unul dintre autoturismele implicate, părăsise partea carosabilă a drumului, fiind răsturnat în șanț.
Echipajele prezente, au acționat pentru acordarea asistenței medicale la fața locului și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Nu a fost necesar transportul persoanelor implicate în accident la unitățile spitalicești.