Cod galben în județul Satu Mare. Meteorologii anunță ploi, furtuni și vijelii. Avertizarea este valabilă până joi dimineața.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 23 august, ora 10:00 – 24 august, ora 03:00;
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică.
În Maramureș, Moldova, cea mai mare parte a Crișanei și Transilvaniei, precum și în nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.