Ultima actualizare: azi, 19:37

Locale

Degustări de vinuri în pivnițele magice din Beltiug

În data de 16 septembrie 2023, începând cu ora 11.00, iubitorii de vinuri excepționale sunt invitați într-o atmosferă romantică la o șură autentică în Beltiug să participe la evenimentul intitulat “Crame cu povești”. După un pahar de bun venit și o scurtă prezentare a istoriei locale, iubitorii de vinuri pot porni să descopere pivnițele pitorești din Beltiug. Cinci crame locale – Nachbil, Leiher, Jurchis, Hetei și Cobusceanu – își deschid porțile în această zi, pentru participanții la turul vinicol “Crame cu povești” care vor avea posibilitatea de a degusta vinurile lor delicioase, însoțite de gustări apetisante.

Cei care nu doresc să participe la turul cramelor vor găsi adăpost în șură, unde vor avea parte de delicii gastronomice locale, povești, un colț pentru copii, plimbări cu trăsura și un tur istoric al zonei. Toate acestea într-un mediu rural liniștit de vis.

După explorarea naturii și a plantațiilor de viță de vie, evenimentul continuă pentru toți în șură, cu dansuri populare și orchestra de suflători, urmate de o cină festivă.  Ziua se termină cu o petrecere pe cinste sub cerul înstelat al Beltiugului.

Pentru ca vestea despre eveniment și vinurile din Beltiug să ajungă la toată lumea, echipa City Radio se va deplasa în Beltiug, iar în cadrul emisiunii live vor lua cuvântul și producătorii locali de vin!

„Vinurile din Beltiug sunt de o calitate excepțională și merită să devină cunoscute pe scară mai largă. Evenimentul nu promovează doar vinurile, ci și mediul înconjurător și tradițiile zonei viticole”, spune Lóránd Magyar, deputat parlamentar și coordonator al retelei Falugazdasz.

Participanții care achiziționează biletele ALL PASS pot ajunge în Beltiug din Satu Mare cu autobuzul: primul autobuz pleacă la ora 10.00, iar cursele ulterioare vor fi adaptate cerințelor participantilor.

Pentru mai multe informații și achiziționarea de bilete, vizitați site-ul www.zazouevents.com și urmăriți pagina de Facebook Partiumi Falugazdasz sau a evenimentelor Zazou Social Events and More.

Un comentariu

  1. Gheorghe Răspunde

    No pe mine mă veți găsi la beci. Vă rog să nu mă treziți că fac urât la beție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.