Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

EXPLICAȚII. Spitalul Județean reacționează în cazul femeii ce a fost operată și trimisă acasă

Spitalul Județean Satu Mare reacționează în cazul femeii ce a fost operată și trimisă acasă. Conducerea unității explică ce proceduri au fost urmate în acest caz.

Redăm, mai jos, integral, reacția conducerii Spitalului Județean Satu Mare:

,,Referitor la articolul dvs. „Operată și trimisă acasă. Sătmărean revoltat: Au lăsat-o pe bunica pe un scaun, în fața spitalului”, urmare a contactării medicului curant implicat, vă comunicăm următoarele:

Pacienta în vârstă de 87 ani a fost operată în unitatea noastră și pentru că evoluția stării generale de sănătate și a plăgii operatorii au fost favorabile s-a procedat la externarea acesteia, cunoscut fiind faptul că mediul familiar din propriul cămin și implicit protejarea pacientului de contactul prelungit cu alte patologii din mediul spitalicesc, posibile surse de contaminare, favorizează scurtarea perioadei de convalescență atât în plan fizic, biologic cât și psihic privind distresul emoțional.

Menționăm că atât înainte de intervenția chirurgicală, cât și înainte de externare, medicul curant a comunicat cu fiica pacientei, aceasta fiind prezentă în ziua externării pentru preluarea biletului de externare cu recomandările inerente. La momentul externării, pacienta a fost transportată cu un cărucior însoțită de doi brancardieri până la ieșirea din incinta clădirii spitalului, cu scopul facilitării preluării acesteia de către familie.

Pentru orice altă nelămurire, rugăm aparținătorul care v-a furnizat informațiile să se adreseze în scris conducerii unității”.

Sătmăreanul care a adus aceste acuzații spune că își susține punctul de vedere și a precizat că a trimis o adresă către Ministerul Sănătății.


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.