Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

Operată și trimisă acasă. Sătmărean revoltat: ,,Au lăsat-o pe bunica pe un scaun, în fața spitalului”

Un sătmărean se arată revoltat de experiența pe care a trăit-o bunica lui la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare. El a spus, pentru PortalSM, că bunica lui, în vârstă de 87 de ani, a fost operată, iar după trei zile i s-a spus că poate pleca acasă, deși, spune sătmăreanul, femeia nu se simțea deloc bine. Mai mult, spune bărbatul, femeia a fost externată și lăsată să aștepte în fața unității spitalicești.

,,Bunica a fost dusă joi cu salvarea și internată, apoi a fost operată de urgență, iar după trei zile i-au dat drumul acasă, au lăsat-o în fața spitalului”, spune sătmăreanul.

El spune că și pentru ca femeia să fie supusă intervenției chirurgicale a fost nevoie de multe insistențe.

,,Acum trei săptămâni a mai fost dusă odată cu salvarea și au zis că i-au făcut investigații, dar nu i-au dat niciun tratament. Atunci nu i-au găsit tumoarea, iar acum, la insistențele noastre s-a intervenit mai amănunțit și i s-a găsit tumoarea și așa au operat-o de urgență”, a mai adăugat sătmăreanul.

La trei zile după operație, femeii i s-a dat drumul acasă deși, spune familia, ea nu se simte bine.

,,Nu este deloc în regula ca pacientul să nu se simtă deloc bine, dar tu să îl lași să plece după trei zile de la operație. Au lăsat-o în fața spitalului, pe un scaun, întrucât ,,chirurgical este bine”. Dar restul problemelor? Trebuia să fi rămas încă sub observație”, a mai precizat acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.