Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

FOTO. Bani falși în Satu Mare! Un individ a plasat mii de euro falsificați prin județ

La data de 30 august, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, sub coordonare unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de fals de monedă.

Astfel, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la un bărbat, de 48 de ani, din județul Satu Mare, bănuit de comiterea infracțiunii de punerea în circulație de valori falsificate. În urma percheziției, a fost descoperită și ridicată o bancnotă din cupiura de 100 de euro, contrafăcută, precum și un telefon mobil.

Din verificările efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul ar fi plasat, în județul Satu Mare, 39 de bancnote din cupiura de 100 de euro, cu suspiciuni de contrafacere. Bărbatul a fost condus la sediul Serviciului de Combatere a Criminalități Organizate Satu Mare, în vederea audierii.

Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței, cu propunerea luării de măsuri legale. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.