Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO/VIDEO. Bătaie cu bâte și cuțite într-o comună din Satu Mare. Patru bărbaţi reţinuţi!

Bătaie cu bâte și cuțite într-o comună din Satu Mare. Un grup de 7 bărbați au intrat în casă peste o familie din Socond și i-a agresat fizic cu lovituri de cuțite și bâte.

Potrivit unui cititor PortalSM, în decursul zilei de 8 august, un clan din Socond a încercat să își rezolve problemele prin violentă. Poliţiştii au declarat că oamenii au intrat fără drept în curtea imobilului în care locuia familia și au distrus un autoturism, rezultând un prejudiciu de aproximativ 300 de lei. În urma atacului victimele au fost lovite cu cuțite și bâte, având leziuni în zona toracelor și a feței.

La fața locului a ajuns și un echipaj de poliție. În urma verificărilor s-au stabilit că 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 47 de ani, și-au aplicat reciproc mai multe lovituri cu diverse obiecte. Doi dintre aceștia au fost transportați la spital.

Față de patru bărbați, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare, violare de domiciliu și distrugere.

12 comentarii

  1. Gheo Răspunde

    Cu ce are sub unghii poate face un ghiveci cu răsaduri pt. lebenițele de anu viitor.

  2. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Republica separatistă Socond. Dar oare de ce nu mă mir????🤔😲😱

  3. Bretan Răspunde

    Niște țărani!

  4. Koni Răspunde

    @Bretan, țăranii muncesc, ăștia sunt trântori.

  5. Karpten Răspunde

    Nu va panicati, asta la ei, e un fel de simpozion. La unii colocviu.

  6. D. Trump Răspunde

    trebuia sa dea putin mai tare cu paru,da cu securea era si mai bine

  7. Feri Poker Răspunde

    Peste 50 de ani acesti punjabisti vor fi stapanii rromaniei !!

  8. Ion Răspunde

    Subscriu ..
    Ăștia se înmulțesc de la 13 ..14 ani ..
    Și restul stam deoparte și râdem ..
    Până vom fi inconjurati de ei .. Deja urla manelele tot la 50 m în oraș … din blocuri … Din mașini …
    In loc de societate conlocuitoare… Devine societate înlocuitoare …
    Și noi le dam avânt … ascultând cum cântă … Dansând pe muzica lor ..
    In loc să învețe ei de la noi .. vad că învățăm noi de la ei ..
    Până fi prea târziu..

  9. Puiu Răspunde

    Stați liniștiți,acuma a semnat Cornea primarul un proiect de 6 meleoane de euroi, cu Cozma cântărețul la București și scoate comuna din sărăcie și din foame toți țiganii vor avea apă și canal. …. fără contor , să își ude lebeniță,lux și opulență civilizație și încă un mandat pentru combinagiul de Cornea și zeciuială pentru Adisor căruia nici gura nu ii miroase nici usturoi nu a mâncat!

  10. Vasi Răspunde

    Pacat de zona…Acolo locuiau svabii in vremuri mai glorioase. Acum….

  11. Fasz Răspunde

    Gheboasa – Dă-i țiganca!

  12. joliku Răspunde

    Viitor luminos patria noastra are … … … … …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.