Ultima actualizare: ieri, 21:46
Locale

Tânără de 20 de ani, la un pas să fie violată de un individ (47 ani), în județul Satu Mare

Tânără de 20 de ani, la un pas să fie violată de un individ, în vârstă de 47 de ani, în județul Satu Mare. Bărbatul a intrat peste tânără în casă, însă aceasta din urmă a reușit să scape.

Ce spune poliția:

,,La data de 28 august, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de către o tânără de 20 de ani, despre faptul că aceasta ar fi fost agresată de către o altă persoană. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 47 de ani, domiciliat în localitatea Valea Vinului, ar fi pătruns în imobilul în care s-ar fi aflat tânăra și ar fi exercitat acte de constrângere fizică asupra sa, în vederea întreținerii de raporturi sexuale. Fapta nu și-ar fi produs efectul, întrucât tânăra ar fi reușit să părăsească imobilul. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la agresiune sexuală”, au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare, pentru PortalSM.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.