Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

VIDEO. Gheboasă are fani și în județul Satu Mare. Trapperul a făcut senzație într-un concert live

Trapperul Gheboasă are numeroși fani și în județul Satu Mare, iar dovada stă în atmofera pe care acesta a făcut-o într-un concert pe care l-a susținut în județ. Artistul a concertat la Festivalul Căpșunilor care a avut loc, în luna iunie, la Halmeu, acolo unde a adunat o mulțime de fani în fața scenei.

În cadrul concertului pe care l-a susținut la Halmeu, trapperul a interacționat cu fanii și a adunat numeroase aplauze.

Gheboasă este, la ora actuală, subiectul principal pe rețelele de socializare. După concertul de la UNTOLD, artistul a împărțit populația în două: pro și contra. Invitat fiind la o emisiune, în urma isteriei create de UNTOLD, Gheboasă a precizat că scopul lui nu este acela de a îi educa pe tineri.

Gheboasa a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.000 de lei în această săptămână. Motivul amenzii a fost “proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora“.

 

 

16 comentarii

  1. Giolbanu Răspunde

    Nu credeam ca se poate coborâ sub manele….

    • 😢😢😢 Răspunde

      Știi cum se spune. Pe cine nu omori nu te lasă să trăiești. Eu zic că au fost răbdători băieții că de decenii se tot multiplică incultura asta de manele. Acum iată face pui și evoluează. Ce credeați?

      • Ion Răspunde

        Cred că în loc să se educe ei după noi ( noi = români .. maghiari ) ne educam noi după ei .
        Și e fenomen …
        Ajung la cate un chef cu oameni educați și In scurt timp incep manelele
        Incredibil ..
        Le.dam credit acestor agramați ..inculți .. până va fi prea târziu .
        Am mai scris… Din societate conlocuitoare devine societate înlocuitoare.
        Muzica se transpune și în comportament..
        Vrem să arătăm că suntem bogați .. importanți .. ne îmbrăcăm că ei .. cu fake-uri , musai la vedere .. și împânzim Facebook ul cu orice mâncare cu îz exotic ce o consumam prin diversele stațiuni din UE .. ne etalăm pozele artistice de parcă am fi artiști de Hollywood … să vadă dușmanii..

        Incultură și falsitate … Forme fără conținut ..
        Cam așa văd eu efectul manelelor in societate..

        • 😢😢😢 Răspunde

          Perfect de acord cu tine. 👍 E foarte trist ce se petrece. Nu doresc eu ca toată lumea să umble cu citate de Shakespeare dar asta este prea de tot deja. Toate au o limită. Asta este mult peste. Nu mă deranjează ce ascultă ceilalți dar când se petrece la asemenea scară deja este îngrijorător. Dar dacă nu se face nimic pe speța asta era de așteptat să se întâmple așa ceva. În continuare susțin că le-a trebuit mult ca să se ajungă aici, deci au fost răbdători consumatorii de măgării de astea totuși. Dar nu e de bine.

  2. Ionica Răspunde

    Vai de noi…

  3. Beny Kira Răspunde

    Se vede lipsa Școlii. Analfabet

  4. 😝 Răspunde

    Măi beni tu câte clase ai? Ai cât trenu’? Nu înjura ca te ia mama dracu’.

    • Ionut Răspunde

      Anul acesta și-a luat bacalaureatul, încearcă de mult ,deabea acuma a picat pe subiecte!

  5. Unu’ Răspunde

    Personajul este incalificabil, dar șocant cu adevărat este sa afli ca exista ciudați care îl invita la diferite manifestări…
    Jenant si rușinos sa inviți si sa mai si plătești (oare din ce bani) astfel de…mizerii…
    Vina este a celor care ii oferă spațiu de desfășurare si celor care consuma astfel de dejectii…
    Evident este si vina noastră care toleram asemenea jeguri.

  6. 😢😢😢 Răspunde

    @Unu’, eu am spus de nenumărate ori că îi înțeleg. Și nici nu doresc să fie cenzurați pentru că ei doar satisfac niște cereri de pe piață. Place ori nu asta este adevărul. Dar ca să chemi un așa-zis cântăreț din asta dubios la un festival de genul ăsta este prea de tot. Este clar responsabilitatea organizatorilor pe cine invită pe scenă. Eu înțeleg pe el că se urcă pe scenă, treaba lui. Dar nu înțeleg oamenii care dau bani grei pentru asemenea deșeuri muzicale. În aceeași ordine de idei la un act al justiției am putea chema niște membri ai clanului să zicem Duduianu? Că e aceeași logică strâmbă. Sau pe frații Tate????

    • -.- Răspunde

      Ce ai cu fratii Tate sarmanule ?

      • 😢😢😢 Răspunde

        Eu nimic, ei au probleme cu tot restul lumii. Sau cred că te-a deranjat de fapt că nu ai fost și tu pomenit pe lista mea???? Mno săracul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.