Ultima actualizare: azi, 20:35
Locale

Angajată la o familie din Satu Mare, a furat din casă. Spune că a luat banii ca să dea șpagă unui medic

Angajată la o familie din județul Satu Mare, a furat din casă. Femeia spune că a luat banii ca să dea șpagă unui medic de la Spitalul Județean Satu Mare, întrucât fiica ei s-a îmbolnăvit și urma să fie internată. 

O sătmăreancă a fost angajată să aibă grijă de copilul unei familii din județul Satu Mare, copil ce necesita îngrijiri pentru că suferea de anumite afecțiuni. Ea a fost angajată în urma unui anunț postat pe Facebook, iar după ce a rămas în casă doar cu copilul de care trebuia să aibă grijă, a furat dintr-un sertar o sumă de bani. Într-un final, femeia a recunoscut că ea a furat banii, dar a spus că i-a luat pentru a-i da unui medic de la Spitalul Județean Satu Mare.

Potrivit informațiilor PortalSM, sătmăreanca a sustras din sertarul mesei din bucătărie sumele de 3.000 de lei și 200 de euro. Fiind audiată, femeia a declarat că fiicei sale i s-a făcut rău, astfel că s-a dus cu ea la Spitalul Județean Satu Mare la un doctor pediatru, care după ce consultat-o pe fiica sa într-o cameră, i-a spus că aceasta trebuie internată că este foarte bolnavă. Apoi i-a dat medicului plicul cu bani, ulterior, fiica sa rămânând internată aproximativ două săptămâni.

Sătmăreanca a fost trimisă în judecată săptămâna aceasta.

Un comentariu

  1. cetatean Răspunde

    Din bun loc a furat 🙂 La puscarie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.