Ultima actualizare: azi, 15:08
Locale

Copil accidentat la o școală din Satu Mare! Poliția a deschis un dosar penal

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare s-au sesizat din oficiu după ce un copil, în vârstă de 10 ani, de la Școala Gimnazială Avram Iancu s-a accidentat în timpul orei de sport, iar acum se află internat la Terapie Intensivă la Spitalul Județean Satu Mare.

Copilul s-a accidentat în data de 21 septembrie în zona capului, însă nu a avut nicio problemă în acel moment. Ulterior, în 23 septembrie, copilul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, iar acum se află în comă indusă la Terapie Intensivă.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.

„La data de 25 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un elev al unei unități de învățământ din municipiu, s-ar afla internat în spital, ca urmare a unui incident produs zilele trecute.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, la data de 21 septembrie a.c., în timp ce desfășura activități sportive în cadrul orei de educație fizică, un minor de 10 ani s-ar fi accidentat în zona capului.

În cursul zilei de 23 septembrie a.c., minorul a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru PortalSM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.