Ultima actualizare: azi, 13:29
Naţionale

Crește valoarea voucherelor de vacanță. Se acordă celor care au salarii de până la 8.000 de lei net

Voucherele de vacanță vor crește la 1.600 de lei pentru cei care au salarii de până la 8.000 de lei în mână, a anunțat marți ministrul Finanțelor. Marcel Boloș precizează că acestea vor fi impozitate cu 10% pentru contribuția la sănătate, tocmai de aceea le crește și valoarea.

Întrebat de jurnalişti de ce valoarea voucherelor de vacanţă creşte la 1600 de lei, ministrul Finanțelor a spus: „Pentru ca să menţinem valoarea, fiindcă ele vor fi incluse în baza de impozitare a CASS-ului, deci se va plăti contribuţia la asigurările sociale de sănătate şi să avem aceiaşi bani pentru cei care urmează să primească, să nu fie afectaţi, pe de o parte, pe altă parte există şi pragul de venit de 8.000 de lei net pentru a proteja pe cei care sunt cu venituri mici şi a avea o anumită chibzuinţă în folosirea banilor pentru voucherele de vacanţă”.

Tichetele de vacanță au termen de valabilitate un an de la data emiterii. Potrivit OUG nr. 8/2009, fiecare voucher de vacanță este valabil dacă are înscrise următoarele menţiuni: emitentul şi datele sale de identificare; valoarea nominală a tichetului de vacantă; angajatorul şi datele sale de identificare; numele, prenumele şi codul numeric personal ale angajatului care este în drept să utilizeze tichetul de vacanţă; spaţiul destinat înscrierii perioadei în care a fost utilizat şi aplicării ştampilei unităţii afiliate; interdicţia unităţii afiliate de a plăti diferenţa în bani dintre valoarea tichetului de vacanţă şi valoarea pachetului de servicii către utilizatorii tichetelor de vacanţă; perioada de valabilitate a utilizării tichetului de vacanţă.

Emitenţii tichetelor de vacanţă au obligaţia de a asigura circulaţia tichetelor de vacanţă în condiţii de siguranţă. Tichetele de vacanță nu sunt transmisibile și pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate.

Cei care încearcă să le comercializeze riscă amenzi usturătoare de până la 10.000 de lei.

Sursa: Digi24

4 comentarii

  1. Ion Ion Răspunde

    Privații beneficiază de tichete de vacanta ?
    Se fac pomeni in plin deficit ..

    Se.muta povara pe SRL uri .. și iar bugetarii duc o dolce vita ..
    Total nesustenabil .

    • Petre Petre Răspunde

      Ca sa nu mai socotim ca pe vreme de pandemie s-au angajat deja peste un numar preexistent si stiut ca este deja nesustenabil inca vreo 400000 de bujetari marea majoritate taietori de frunze. Iar de un an jumate doar se mimeaza austeritatea.

    • Gigi Răspunde

      Dacă nu ar fi privații așa flamanzi după profit și angajați ar da cu pumnul în masă nu să se mulțumească cu puțin, ar duce-o și angajații de la privat mai bine ca la stat!.

  2. kati Răspunde

    Statul Roman statul borfașilor hoților promotor a nemuncii taxe pa muncă pentru trai bun la bugetari și pensii de urmași pensii speciali nicidecum contributivitate sau creare de locuri de muncă
    HOȚILOR TERMINAȚI O DATĂ
    Unde ești tu Țepeș Doamne,,,,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.