Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

PERFORMANȚĂ. Elevi din Satu Mare, pe lista bursierilor Academiei Române. Felicitări!

Doi elevi sătmăreni figurează printre bursierii Academiei Române pentru anul școlar 2023/2024. Bursele din cadrul programului „Academia Română în dialog cu tinerii” sprijină elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate. Semnarea documentelor de acordare a burselor Academiei Române a avut loc marți, 5 septembrie, în cadrul unui eveniment organizat în Aula Academiei.

Din Borlești și Moftin, pe lista bursierilor Academiei Române

Denisa Ioana Crișan, originară din satul Borlești, județul Satu Mare, elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din municipiul Baia Mare, județul Maramureș, figurează printre bursierii Academiei Române pentru anul școlar 2023/2024. Pe aceeași listă figurează și sătmăreanul Csaba Robert Vasas, elev la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul“ din Moftinu Mic, județul Satu Mare.

,,Toți bursierii vor putea să-și prelungească bursele până la finalizarea studiilor școlare sau universitare, cu condiția obținerii mediei anuale de absolvire de minimum 9.50”, informează Academia Română.

Redăm, mai jos, rezultatele furnizate de Academia Română:
Ca urmare a analizei dosarelor depuse în cadrul programului Academia Română în dialog cu tinerii și a celor două sesiuni de interviuri desfășurate în data de 6 și 8 iunie 2023, Comisia de evaluare a selectat 10 (zece) candidați care urmează să primească bursă din partea Academiei Române. Luând în considerare situația materială și socială a elevilor pentru anul 2023-2024, numărul bursierilor a fost suplimentat cu încă 2 (doi) elevi, ce vor primi bursă ca donație din partea acad. Marius Andruh și prof.univ. Mihai Ducea, în aceleași condiții.
Beneficiarii sunt:
Botișan Raul

comuna Mireșu Mare, județul Maramureș;
Liceul Tehnologic Agricol, Seini, județul Maramureș.

Crișan Denisa Ioana

sat Borlești, județul Satu Mare;
Colegiul Național „Mihai Eminescu“, Baia Mare, județul Maramureș.

Fînaru Roxana Elena

comuna Băcani, județul Vaslui;
Liceul Pedagogic „Ioan Popescu“, Bârlad, județul Vaslui.

Lădar Maria

Cluj-Napoca, județul Cluj-Napoca;
Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță“, Cluj-Napoca.

Mogovan Jonathan

Bistrița, județul Bistrița-Năsăud;
Colegiul Național „Liviu Rebreanu“, Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.

Onaca Timotei Dorin

Arad, județul Arad;
Liceul Național de Informatică, Arad.

Rotaru Roberta

sat Teiș, județul Dâmbovița;
Școala Gimnazială „Prof. Ilie Popescu“, Șotânga, județul Dâmbovița.

Trofin Sonia Maria

DGASPC Iași, județul Iași;
Colegiul Economic Administrativ, Iași.

Țuțuianu Elena Cristina

Pitești, județul Argeș;
Colegiul Național „I.C. Brătianu“, Pitești, județul Argeș.

Vasas Csaba Robert

sat Moftinu Mic, județul Satu Mare;
Școala Gimnazială „Mihai Viteazul“, Moftinu Mic, județul Satu Mare.

Trandafir Flaviu Ionuț

comuna Făcăieni, județul Ialomița;
Școala Gimnazială Făcăieni, județul Ialomița.

Năstase Andrei Dumitru

Călărași, județul Călărași;
Colegiul Național „Barbu Știrbei“, Călărași.


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.