Ultima actualizare: azi, 12:50
Locale

FOTO. Impact mortal în Satu Mare. Tânăr de 20 de ani, decedat într-un accident rutier

Accident mortal în Satu Mare. Tânărul motociclist, în vârstă de 20 de ani, implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare, a decedat. Tânăra de 18 ani, pasageră pe motocicletă, a fost rănită grav.

Tânărul motociclist a fost transportat de urgență la spital, iar apoi a fost transferat la spitalul din Baia Mare, la Secția de Neurochirurgie, potrivit informațiilor PortalSM. Din păcate, tânărul a decedat duminică dimineața. Pasageră pe aceeași motocicletă, o tânără, în vârstă de 18 ani, se află în continuare internată în stare gravă la spital.

Ce spune Poliția:

,,La data de 9 septembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare.

Din primele verificări efectuate la fața locului poliţiştii au constatat faptul că un tânăr de 20 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea o motocicletă ar fi intrat în coliziune cu un autoturism. În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului motocicletei și a unei tinere, de 18 ani, pasageră pe motocicletă.

Ambilor conducători li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare, pentru PortalSM.


CITEȘTE ȘI:

26 comentarii

  1. NH Răspunde

    Nu este nici primul și nici ultimul, baftă părinți și autorități. Carnetul auto-moto nu reprezintă abilități pentru toată lumea.

  2. darwin Răspunde

    Acum urmează să aflăm printre lacrimi de crocodil că vai ce băiat de nota unșpe’ a fost. Vaivai ce pierdere! Exact ca și ăla kamikaze care s-a înfipt cu mașina cu noaptea-n cap în casa din Mădăras? Că nu avea permis și nici nu era mașia sa aia e un fleac, ceva mărunțiș. Selecție naturală. Dar degeaba vă spune omul că nu auziți și fiecare zice că ah cu el așa ceva nu se poate întâmpla! Gagica pasageră cum mai este? Că am înțeles că și aia este rănită grav.
    PS. Vorba lui tata când mi-am luat acum demult permisul. Faptul că ai permis aia nu înseamnă că ești șofer.

  3. Maci Laci Răspunde

    am nevoie urgent de rinichi rh+ .

    • ... Răspunde

      Maci Laci da ți-o atacat diabetu rinichii?

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      L-ai pierdut la cărți sau la păcănele?

      • Maci Laci Răspunde

        efecte adverse ale vaccinului pt carcalac ,trombii in vasele renale si nu mai primeare sânge sa infundat .moare

        • ... Răspunde

          bine ca nu ai la creier trombii :)))

          • ...

            Te rog frumos caută-ți alt nick. Nu ești mai credibil și toată lumea își dă seama că altul este care se folosește de numele ăsta. Adică caută-ți un nick pe măsura inteligenței tale inexistente. Ceva de genul @♀♂, că văd că tare te preocupă activitatea sexuală a celorlalți. Că tot veni vorba cine câtă minte are. Tu oricum la acest capitol ești deficitar. Apropo, știi ce înseamnă “deficitar”? 😲😱😰🤮

        • Gheorghe Răspunde

          Vaxul diluează. Asta se știe. Cercetătorii britanici au demonstrat asta. A anunțat și radio Erevan. Așa că fii erou, marș și revaxează-te. Ai în tine vreo 5 doze deja. Una în plus nu strică.

  4. ... Răspunde

    … mai p…ă proasta ai inregistrat nick la osim ? dacă nu dute in slobozi că deja mă inervezi .comentează pe subiect nu iți da importanța ,vai Gheorghe mi-ai furat nicu aveau brânza la p..ă.

    • ... Răspunde

      Te-aș vedea ce ai zice dacă altul ar scrie sub numele tău tâmpenii. Numai te rog spune care este nick-ul tău și afli repede. Că așa viteaz ești și tu că te folosești de al meu. Așa estem gaură mare ce ești? Ce zici te riști fraiere? Auzi tu osim! De bun simț ai auzit?

      • ... Răspunde

        Ce nume, coae, sunt niște amărâte de puncte de suspensie, marș înapoi în clasa a V-a să înveți!
        Gheorghe este un nume, este numele dat, de obicei, unor țărani proști, iobagi, opincari, dar …

        • ... Răspunde

          Era valabil comentariul tău dacă măcar aveai atâta bun simți să comentezi sub numele tău. Dar ai picat examenul pe mâna ta. Așa că marș înapoi la grădiniță la doamna educatoare. Atenție, nu te-a obligat nimeni să le folosești pe ale mele trei puncte.

          • ...

            Care nume, coae? Ăsta-i un nume? Ai plătit cuiva pentru el?
            Mai bine te scuipa mă-ta în chiuvetă, cum ai făcut tu cu vaccinul!

          • ...

            Măcar eu pot să zic că am ales ceva simbol și nu mă folosesc de ale altuia. Cine e cea mai mare coi flocos? TU!

  5. Gheorghe Răspunde

    Trei puncte da de ce ești atât de supărat ca ti-a luat altul pptecla?….uite mai nene și numele meu l-a luat altul.Sa fie sănătos eu am cam ieșit de pe aici,nu mai comentez multe,cât mai puțin.Asta este un porcal sm de căcat dacă se întâmplă astfel de prostii.Sincer nu merita sa faci atâta circ pentru un nume,cauta alte lucruri cu care sa-ți umpli timpul nu comentând pe PORCALSM!!!!Sa fii sănătos și voios,viata e frumoasă!!!

    • ... Răspunde

      👍
      Bine grăiești, țărane!
      Cum le spui tu…

      • Gheorghe Răspunde

        tårani sunt măta si tatăto că nu te-o lasat sa curgi pe baloți când te-o făcut .

        • Gheorghe® Răspunde

          Bă kkt cu ochi, vezi că ăsta este un nume înregistrat, de ce îl copiezi?
          Dacă tot furi, măcar scrie corect, fmm!

          • Mircea Covor

            Și de azi se interzice folosire numelui de Gheorghe? Vezi să începi cu Hagi poate iei și una în freză de la el. Cât costă dreptul de autor la tine?

  6. ... Răspunde

    @Ghiuri draghe, ăla nu era comentariul meu. Dar de țăran tot țăran rămâi. Pot să tot ai casă la oraș și mașină și să locuiești în zonă selectă, la inteligență tot ciurdar vei rămâne. Hai sictir.
    PS. Să te văd eu cum ai reacționa dacă sub umbrela numelui tău s-ar lega careva de părinții tăi. Probabil ai zâmbi pentru că nici nu-i cunoșteai?

    • ... Răspunde

      Termină mă hoțule!
      Așa prost te-a fătat mă-ta că nu înțelegi cu frumosul?

      • ... Răspunde

        Chiar nu era comentariul meu. Apoi dacă mă crezi ori ba e fix problema ta. Se pare că deja sunt mai mulți care se îndeletnicesc cu furatul pe aicea. Dar știi ce, folosește-l tu să văd de ce ești în stare! Sper să-ți stea în gât. Cred că tot ce ai așa ai căpătat. Că la cei de teapa ta munca este rușine.

  7. y Răspunde

    Az Isten nem ver bottal!

  8. Gheorghe Răspunde

    Singurul comentariu pe care l-am scris eu este acesta,suna cam asa…,,Trei puncte da de ce ești atât de supărat”….restul sunt ale altora care au acelasi nume dar sunt alte caractere…daca am deranjat pe cineva cu al meu comentariu cer scuze….Viata e frumoasa….bucurati-va de ea,pana mai traiti!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.