Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Restricții ridicate. S-a deschis complet circulația rutieră la Supuru de Sus

Duminică, 10.09.2023, începând cu ora 06.00, s-au ridicat toate restricțiile de circulație impuse în zona afectată de scurgerile din puțul forat de la Supuru de Sus, la limita cu județul Sălaj. Astfel, s-a reluat circulația rutieră și pe DN19A spre și dinspre municipiul Satu Mare. De asemenea, s-a reluat alimentarea cu energie electrică în zona de protecție instituită, cu excepția operatorului stației de carburanți, unde în continuare este interzis accesul.

Aceste măsuri au fost adoptate prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a județului Satu Mare nr. 9/09.09.2023.

,,Se lucrează în continuare la închiderea definitivă a forajului în cauză. Procedura de închidere este de mai lungă durată dar experții în domeniu au identificat soluțiile optime care se pot aplica în această situație. Vom anunța închiderea definitivă a acestui foraj. Mulțumesc experților tehnici și echipelor de intervenție și de control a siguranței traficului care au acționat în această perioadă cu mult profesionalism. De asemenea, mulțumim domnului Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență pentru ajutor și maxima implicare”, a spus subprefectul Altfatter Tamas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.