Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sătmăreancă luată la palme de iubit, în mașină. Individul i-a aplicat mai multe lovituri

Sătmăreancă luată la palme de iubit, în mașină. Individul s-a enervat și i-a aplicat mai multe lovituri. Acum nu mai are voie să se apropie de ea.

Ce spune poliția:

,,La data de 4 septembrie, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de către o femeie de 38 de ani, din municipiu, despre faptul că ar fi fost agresată fizic de către un bărbat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, în timp ce s-ar fi aflat într-un autoturism cu fostul său concubin, în vârstă de 39 de ani, femeia ar fi primit mai multe lovituri cu palma, în zona feței, pe fondul unor discuții contradictorii.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de femeie, de domiciliu, precum și față de locul de muncă al acesteia.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”.


Sursa: IPJ Satu Mare

2 comentarii

  1. Gheorghe Răspunde

    De la o vreme nici să “iubești” femeia așa tradițional nu mai e voie! Unde s-a ajuns!😱

  2. kati Răspunde

    Nu știu unde se merge cu iubiții și concubinii, la sclavie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.