Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Sătmăreanul și-a amenințat mama și copilul cu bătaia. A intervenit poliția

Sătmăreanul și-a amenințat mama și copilul cu bătaia. A intervenit poliția, iar acum bărbatul nu mai are voie să se apropie de ei. 

Ce spune poliția:

,,La data de 11 septembrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați despre faptul că un bărbat și-ar fi amenințat mama și copilul, la domiciliul acestora din Valea Vinului. Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, și-ar fi amenințat cu acte de violență mama de 67 de ani, precum și pe fiul său de 19 ani.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de43 de ani, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de cele două persoane, de domiciliu, precum și față de unitatea de învățământ în care activează tânărul. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.