Ultima actualizare: ieri, 20:55

Locale

Scandalagii, sancționați de jandarmi! Amenzi de peste 6.000 lei aplicate, în weekend, la Satu Mare

Peste 140 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare au asigurat măsuri de ordine publică la evenimentele cultural-artistice și sportive, organizate în spațiul public, în weekendul trecut. Au fost aplicate amenzi în valoare de 6.900 lei.

Jandarmii au acționat zilnic pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, independent și în sistem integrat.

„În acest weekend, au existat situații în care am luat măsuri legale sancționatorii. 6900 de lei reprezintă valoarea totală a amenzilor aplicate de echipajele de jandarmerie în acest sfârșit de săptămână, cele 18 sancțiuni contravenționale vizând în principal tulburarea ordinii și liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, provocarea de scandal, adresarea de injurii, precum și alte fapte prevăzute de legislația în vigoare.

Continuăm să ne îndeplinim atribuțiile cu responsabilitate, asigurând ordinea și liniștea publică și suntem permanent alături de cetățeni, pentru siguranța acestora”, transmite Jandarmeria Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.