Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Trei bărbați prinși la vama Petea. Încercau să treacă granița ilegal

Polițiștii de frontieră sătmăreni au oprit la frontiera cu Ungaria trei cetățeni străini care încercau să intre ilegal pe teritoriul României. Aceștia nu aveau documente legale pentru tranzitarea frontierei, dar își doreau să ajungă în Republica Moldova, la iubita unuia dintre ei. La finalul cercetărilor, cei trei au fost predați autorităților de frontieră maghiare.

Vineri, 22 septembrie, în jurul orei 12.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea au observat, folosind aparatura de supraveghere a frontierei de stat, în zona Punctului Temporar de Trecere a Frontierei Bercu, pe comunicația Garbolc (Ungaria) – Bercu (România), județul Satu Mare, un autoturism. Acest punct temporar de trecere a frontierei este operațional doar în cursul zilei de sâmbătă, în intervalul orar 10.00 – 16.00, și este destinat numai cetățenilor cu domiciliul în proximitatea frontierei.

Polițiștii au ajuns imediat în zonă și au constatat că trei persoane, călătorind cu un autoturism înmatriculat în Franța, încercau să intre pe teritoriul României ocolind bariera de pe comunicația Garbolc – Bercu. Persoanele au fost conduse la sediul instituției, iar din primele verificări s-a constatat că este vorba despre doi cetățeni afgani și un pakistanez, cu vârste cuprinse între 24 și 30 de ani.

Cei trei veneau din Franța și intenția lor era să ajungă la iubita unuia dintre ei, în R. Moldova. În urmă cu puțin timp, aceștia au încercat să intre în România prezentându-se la controlul de frontieră în PTF Petea, însă atunci nu li s-a permis ieșirea de pe teritoriul statului maghiar și intrarea în țara noastră, fiindcă persoanele nu dețin documente legale pentru tranzitarea frontierei de stat. Așa se face că vineri au încercat să intre ilegal pe teritoriul statului nostru pentru a-și continua călătoria spre destinația dorită.

Cei trei sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. La finalul cercetărilor, persoanele au fost predate autorităților de frontieră maghiare în baza acordului dintre cele două state.

Un comentariu

  1. mihai Răspunde

    vrem in schengen…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.