Ultima actualizare: azi, 16:16
Naţionale

Un bărbat s-a îmbrăcat în polițist și a dirijat circulația pe un drum din județul vecin

Un bărbat îmbrăcat cu un tricou purtând însemnele Poliţiei şi care avea asupra lui un baston reflectorizat a fost fotografiat, sâmbătă, în timp ce încerca să oprească autovehicule pe un drum judeţean din Maramureş, informează Digi24. Individul este cercetat acum pentru uzurparea de calităţi oficiale.

După postarea imaginilor online, poliţiştii maramureşeni s-au autosesizat şi l-au identificat pe bărbat, pe care îl cercetează pentru infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale.

,,Poliţiştii din Târgu Lăpuş s-au sesizat din oficiu ieri, 2 septembrie, în urma unor postări în mediul on-line, din care a reieşit faptul că, un bărbat de 42 de ani din Rogoz, ar fi fost fotografiat pe D.J. 171C, îmbrăcat cu un tricou, având inscripţia Poliţia Română, şi cu un baston reflectorizant. Acesta ar fi simulat oprirea autovehiculelor”, informează Poliţia judeţeană Maramureş, citată de News.ro.

Poliţia anunţă că în urma identificării bărbatului se fac în continuare cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de uzurparea de calităţi oficiale, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 258 din Codul Penal.

2 comentarii

  1. Gheorghe Răspunde

    Și cum s-a descurcat?

  2. Feri Poker Răspunde

    Omul a incercat sa dea voluntar o mana de ajutor pentru ca zilnic cei din minister se plang din cauza deficitului de politisti,insa nu a fost inteles !Plus ca nimeni nu i-a decontat cheltuiala cu tricoul si bastonul reflectorizant pe care le-a platit din buzunarul lui !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.