Ultima actualizare: azi, 14:16

Locale

A plouat cu amenzi după controalele la stațiile GPL din Satu Mare. Lista neregulilor

A plouat cu amenzi după controalele la stațiile GPL din Satu Mare. La finalizarea controalelor, la nivelul județului Satu Mare au fost aplicate 263 sancțiuni contravenționale, din care 215 avertismente și 48 amenzi cu o valoare totală de 744.000 lei. Nu au fost constatate infracțiuni, iar pe parcursul controalelor a fost dispusă suspendarea activității unui agent economic de pe raza comunei Vama, reluată ulterior urmare a remedierii neregulilor constatate.

De asemenea, în toate situațiile în care au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor și a neregulilor constatate, obiectivele au fost reverificate pentru asigurarea funcționării în condiții legale.

,,Cu toate că la nivelul județului Satu Mare nu au fost constatate deficiențe majore, toate instituțiile responsabile în domeniu vor continua să fie vigilente, să putem preîntâmpina orice accident cu consecințe majore în acest domeniu de activitate. De asemenea, doresc un dialog între mediul de afaceri și autoritățile statului, pentru o bună consiliere și desfășurarea activității cu stricta respectare a prevederilor legii”, a spus prefectul Radu Roca.

Raport final al controalelor pentru identificarea problemelor existente la nivelul operatorilor economici care depozitează, distribuie, transportă și comercializează carburanți, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) pe raza județului Satu Mare.

Cele mai importante nereguli constatate

Din punct de vedere al protecției mediului (constatate de Garda Națională de Mediu):

  • funcționarea fără autorizație de mediu vizată la zi sau expirată;
  • lipsa documentelor de monitorizare a parametrilor de funcționare prevăzute în actul de reglementare.

Din punct de vedere al securității la incendiu și prevenirea și stingerea incendiilor (constatate de ISU):

  • funcționarea fără autorizație;
  • exploatarea necorespunzătoare sau cu deficiențe și improvizații a instalațiilor;
  • nerespectare reglementărilor referitoare la fumat și foc deschis;
  • lipsa verificării și nefuncționarea instalațiilor de detectare, semnalizare și avertizare incendiu;
  • distribuirea carburanților în recipiente neconforme;
  • lipsa evidenței lucrărilor de întreținere la instalații și utilaje care pot genera incendii și personal neinstruit cu privire la intervenția în caz de incendiu.

Din punct de vedere al siguranței în exploatare (constatate de ISCIR):

  • exploatarea necorespunzătoare și cu deficiențe a instalațiilor electrice;
  • lipsa avizelor de instalare pentru recipiente de distribuție GPL la consumatori industriali;
  • lipsa autorizațiilor operator umplere recipiente GPL la autovehicule.

Din punct de vedere al sănătății și securității muncii și al relațiilor de muncă (constatate de ITM):

  • lipsa instruirilor și a controalelor medicale periodice;
  • necompensarea corespunzătoare a muncii efectuate în zilele de sărbătoare legală și neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutiv.

Verificările au fost efectuate în data de baza Ordinului prefectului Radu Roca nr. 291/30.08.2023, în perioada 30.08.2023 – 30.10.2023, de către echipe mixte constituite din reprezentanți ai 11 instituții, respectiv:

  • Inspectoratul Teritorial Oradea al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR);
  • Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (CNCCIR);
  • Inspectoratul Teritorial nr. 4 al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR);
  • Comisariatul Județean Satu Mare al Gărzii Naționale de Mediu;
  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare (ISU);
  • Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare (IPJ);
  • Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare;
  • Direcția Generală Antifraudă 6 Oradea;
  • Biroul Vamal de Interior Satu Mare;
  • Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare (ITM);
  • Reprezentanța Satu Mare a Autorității Rutiere Române (ARR).

Acțiunile de control la nivelul județului Satu Mare au fost efectuate sub coordonarea Instituției Prefectului Județul Satu Mare, care a centralizat datele și a înaintat zilnic rapoarte către Ministerul Afacerilor Interne. Pe parcursul acțiunii fost verificată activitatea a 86 de operatori economici în acest domeniu precum și a condițiilor de transport pentru 16 mijloace de transport carburant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.