Ultima actualizare: azi, 10:44

Locale

Cresc cazurile de infecție cu virusul West Nile în Satu Mare

Cresc cazurile de infecție cu virusul West Nile în Satu Mare. În ultimele patru luni au fost raportate 82 de cazuri, cele mai multe în Bucureşti, Satu Mare şi Dolj.

Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă, joi, că, de la începutul perioadei de supraveghere, respectiv luna iunie, au fost înregistrate 82 de cazuri de infecţie cu West Nile. 75 au fost confirmate, 7 fiind considerate probabile. ,,De la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (06.06.2023) până la data de 12.10.2023 s-au înregistrat 82 de cazuri dintre care 75 cazuri confirmate si 7 cazuri probabile de infecţie cu virusul West Nile. Din aceste cazuri 10 au decedat”, a transmis, joi, INSP.

48 de cazuri au fost la bărbaţi, 45 de pacienţi fiind din mediul rural. Cele mai multe cazuri, respectiv 11, au fost în Bucureşti, 9 în Satu Mare, câte 8 în Galaţi şi Dolj, câte 7 în Brăila şi Ilfov şi 6 la Iaşi. Au fost înregistrate 10 decese în judeţele: Bihor (1), Braila (1), Ilfov (3), jud. Dolj (2), Prahova (1), Satu Mare (1), Sibiu (1).

Nu există un tratament ţintit şi nici vaccin, iar specialiştii spun că 90% dintre cei infectaţi nici nu îşi dau seama că sunt bolnavi decât atunci când e foarte târziu. Virusul este adus în Europa de păsările migratoare şi trece uşor la ţânţari.

 

4 comentarii

  1. Gheo Răspunde

    De acea se fac așa des dezinsecții în Satu Mare???????

  2. Satmarean Răspunde

    La ce murdărie este în acest oraș nu ma mir.

  3. Jolikă Răspunde

    La cum put si canalele in urbea asta va dati seama ce este in ele. Bine ca avem pret de varf la apa canal.

    • dorel Răspunde

      Ar trebui sunat la protecția consumatorului pentru că pe robinet curge apă. Că la ce preț ni se livrează ar trebui să fie măcar Fetească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.