Ultima actualizare: azi, 21:44

Locale

Cum a scăpat un medic șpăgar de închisoare. Ar fi primit mită de la sute de pacienți

Tribunalul Satu Mare a decis, joi după-amiaza, să înceteze procesul penal în care fostul șef al Serviciului de Expertiză Medicală Bihor, medicul Vasile Sălăjan, a fost acuzat că, pe parcursul a 25 de zile, ar fi primit mită de la 491 de pacienți, informează jurnaliștii de la bihon.ro.

Potrivit sursei citate, judecătorii au observat că faptele de care este acuzat medicul și care ar fi fost comise în 2015 s-au prescris. În schimb, instanța a dispus confiscarea de la doctorul Vasile Sălăjan a peste 68.000 de lei şi 17.410 euro. Sentința Tribunalului Satu Mare poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

„Dispune încetarea procesului penal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale, faţă de inculpatul (Sălăjan Vasile – n.n.), cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. (…) dispune confiscarea specială de la inculpatul (…) a sumelor de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii, respectiv 68.750 de lei şi 17.410 euro”, se arată în minuta Tribunalului Satu Mare.

Ce acuzații i-au fost aduse medicului

Cercetat într-un dosar al DNA Oradea, doctorul Sălăjan a fost acuzat că, în perioada 11 mai – 15 iunie 2015 (timp de 25 zile lucrătoare), ar fi primit, direct și prin intermediar, mită de la 491 de pacienți. Mai precis, la șeful Serviciului de Expertiză Medicală Bihor ar fi ajuns 90.370 lei, 17.760 de euro și alte foloase, susțineau procurorii anticorupție.

Doctorul Sălăjan a fost arestat, pe 17 iunie 2015, alături de alți patru medici și cinci asistente, în urma unor percheziții ale polițiștilor de investigare a criminalității economice la Serviciul de Expertiză Medicală Bihor și în alte 35 de locuri din Oradea și din județ. Anchetatorii susțineau că ar fi găsit atunci, în mașina medicului Vasile Sălăjan, 6.000 de lei, 3.500 de euro şi 18.500 de forinţi. În cabinetul său, doctorul ar mai fi avut 2.700 de lei şi 50 de euro, iar acasă, alţi 5.000 de euro.

Ulterior, Vasile Sălăjan a fost trimis în arest la domiciliu până la jumătatea lunii septembrie 2015. Dosarul său a ajuns la Tribunalul Bihor, dar a fost strămutat la instanța similară din Satu Mare.


Sursa: bihon.ro

3 comentarii

  1. Vasy Răspunde

    Ce tare! Doar 25 de zile a luat spaga, nu fiti rai :-))))

  2. Lili Răspunde

    Din nou o “aplicare strâmbă” a legii.
    Curaj șpăgarilor că nu pățiți nimic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.