Ultima actualizare: azi, 09:22

Locale

FOTO. TIR cu ajutoare umanitare, oprit în vama Petea. Camionul era plin cu deșeuri

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, nu au permis intrarea în țară a unui mijloc de transport încărcat cu peste 18 tone de produse second-hand provenite din Franța.

Duminică, 8 octombrie, în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților pe sensul de intrarea în România un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 50 de ani. Acesta conducea un automarfar marca Scania, cu semiremorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova, cu care transporta articole second-hand (haine, mobilier și jucării) provenite din Franța. Marfa urma să ajungă la o fundație din judeţul Iași.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 18.157 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (marfa nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție), fiind considerate deșeuri.

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.