Și-a pierdut banii la păcănele și s-a dus să-i recupereze. După ce a luat banii din casa de marcat, sătmăreanul s-a dus să își cumpere mâncare și băutură, doar că a fost identificat destul de repede. Fiind recidivist, bărbatul a fost condamnat la închisoare cu executare.
Potrivit informațiilor PortalSM, sătmăreanul a sustras suma de 876 lei din sertarul de sub tejgheaua unei case de pariuri din Carei. Angajata a povestit că în local a intrat o persoană de sex masculin, îmbrăcată într-un hanorac de culoare alb cu negru, aceasta servind o cafea. Ulterior, au mai intrat două persoane de sex masculin şi un copil, iar întrucât se apropia ora închiderii, aceasta le-a solicitat să plece. Pentru că nu s-au conformat, s-a retras în depozit și a sunat la 112.
La scurt timp s-a întors la bar și l-a surprins pe individul ca purta un hanorac în spatele barului, moment în care l-a rugat să plece. După acest incident, angajata casei de pariuri a constatat că din sertarul cu bani, care era neasigurat, lipsea suma de 876 de lei. Atunci femeia a alertat poliția, iar bărbatul a fost identificat după vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.
Individul a recunoscut fapta și a povestit că a cheltuit toți banii furați pe băutură și alimente. Fiind recidivist, acesta a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
S a uitat prea mult pe YouTube la Marius Șmecherul,Dmx Casino,Aparate Pacanele Slots,Seven Slots,Academia de Pacanele…plin internetul de putregaiuri și alți clienți falși ai cazinourilor care joaca pe fals,rețineți jackpoturile tot aia le iau pentru că sa dea impresia că jocurile plătesc.Cazinoul le plătește lor din pierderile voastre prin inreg prin link lor,din Like,din donațiile pe care le cer.Atentie se golesc buzunarele.Numa că ei se distrează cu gagici și se plimba PE BANII VOSTRII