Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Traficant prins în flagrant: vindea droguri într-o benzinărie din Carei. A fost condamnat

Un individ prins în flagrant de polițiștii antidrog în timpul vânzării a aproape 100 de pastile de ecstasy, a fost condamnat în primă instanță la cinci ani și 10 luni de închisoare pentru trafic de droguri pe care le-ar fi introdus ilegal în țară, informează jurnaliștii de la bihon.ro. Csaba M., originar dintr-un sat de lângă Valea lui Mihai, a fost prins pe 8 octombrie 2018, în urma unei operațiuni a polițiștilor de la Combaterea Crimei Organizate într-o benzinărie din Carei. Venise acolo împreună cu un alt bărbat, care s-a întâlnit cu un investigator sub acoperire și i-a dat o pungă în care se aflau 98 de pastile de ecstasy, contra a 6.000 de lei.

Ulterior, a recunoscut că, înainte cu trei zile, fusese împreună cu celălalt bărbat în Budapesta, unde au luat drogurile de la o tutungerie de lângă Gara de Est. Au trecut vama fără să fie controlați, iar pentru faptul că făcuse pe șoferul ar fi primit 450 de lei de la însoțitorul său, la care ar fi rămas și pastilele de ecstasy. Csaba M. a precizat că, pe 7 octombrie 2018, celălalt bărbat i-a adus drogurile și i-a cerut să le ducă a doua zi până în Carei, unde urma să se întâlnească cu un cumpărător. În fața anchetatorilor bărbatul și-a mărturisit vinovăția și chiar le-a promis că nu va mai comite niciodată astfel de fapte.

Flagrantul delict în urma căruia Csaba M. a fost prins era una din cele trei operațiuni de acest fel derulate în acea zi de procurorii DIICOT și polițiștii BCCO din Satu Mare și Oradea. Erau vizate mai multe persoane acuzate că au introdus în țară și au vândut mai ales în Satu Mare cocaină, ecstasy, amfetamină și droguri cristal.

Tribunalul Bihor a observat că Csaba M. a fost condamnat în trecut în străinătate, dar sentințele nu au fost recunoscut în România. În plus, din discuțiile telefonice interceptate de anchetatori a reieșit că bărbatul folosea un limbaj codificat, „existând indicii cu privire la comiterea şi în viitor a unor astfel de fapte (cantităţi mai mari de droguri) dacă activitatea nu ar fi fost descoperită de organele judiciare cu ocazia operaţiunii autorizate din 8 octombrie 2018”. Ca atare, bihoreanul a fost condamnat la cinci ani și 10 luni de închisoare pentru introducere în ţară, fără drept, de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc. Instanța dispus confiscarea drogurilor găsite acum cinci ani și i-a cerut lui Csaba M. să achite cheltuieli judiciare de 3.000 de lei.

În schimb, celălalt suspect reținut cu ocazia prinderii în flagrant delict din 2018 a murit acum doi ani, cazul său fiind clasat.


Sursa: bihon.ro

3 comentarii

  1. jean Răspunde

    Si le-au trebuit 5 ani de investigatii si condamnare? Halal justitie din Romania, SA mai ai incredere in justitie?

  2. 😝 Răspunde

    Care justiție, la ce te referi e O MARE BULIBASALA. Mai bine să se desființeze justiția și ccr-ul. Ofi cu ei, ori fără ei tot aia e.

  3. Mitică Răspunde

    Nu și-a mai plătit taxa de protecție și trebuia,,executat,,?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.