Ultima actualizare: azi, 18:04

Locale

A început ShoeBox 2023. Se adună cadouri de Moş Nicolae pentru copiii săraci!

A început ShoeEBox 2023. Se adună cadouri de Moş Nicolae pentru copiii săraci! Asociaţia Eliezer a demarat o nouă ediţie a campaniei ShoeBox prin care vor face fericiţi sute de copii din medii defavorizate care nu au şase să primească vreun dar în acest an.

Pe pagina Asociaţiei Eliezer au fost postate toate detaliile cu privire la derularea acestei acţiuni:

Campania ShoeBox, ediția a 4-a în Satu Mare, a demarat în 1 noiembrie 2023, cu același scop principal: să aducem bucurie în sufletul a zeci de copii și adolescenți sărmani din județul nostru. Astfel, facem apel la bunăvoința și altruismul dvs pentru a dona, în funcție de posibilități, lucruri simple cu care să umpleți o cutie de pantofi, gândindu-vă că această cutie poate fi singurul cadou pe care unii copii îl vor primi de la Moșu’. 💞
✅Cum procedăm?
Practic, punem în cutii goale de pantofi, cadouri pentru copiii defavorizați și ne asigurăm că acestea ajung la ei.
✅Când se pot preda cutiile?
Perioada de colectare a cutiilor este 1-30 noiembrie 2023, urmând să le distribuim în data de 8 decembrie 2023, în cadrul unui eveniment special, organizat la Sala de evenimente Esedra.
✅Ce punem în cutie?
În cadrul campaniei ShoeBox , se acceptă doar cutii ce conțin lucruri noi: articole de îmbrăcăminte, ghete/pantofi, jocuri, jucării, rechizite, dulciuri ambalate corespunzător (neperisabile), produse de igienă personală și… o felicitare în care puteți scrie câteva gânduri bune.
Copiii au între 5 și 18 ani, fete și băieți, deci alegeți cadoul în funcție de vârsta și sexul copilului, din lista pusă la dispoziție de Asociația Eliezer.
✅Unde se predă cutia?
Cutiile se predau în instituțiile colaboratoare (mai ales școli) sau direct Asociației ELIEZER, sunând la numărul de telefon 0755322752 (d-l Anton Varga).
✅Cine sunt beneficiarii cutiilor din campania ShoeBox?
Încercăm să ajungem la cei aproximativ 300 de copii și adolescenți care nu ar primi altfel nici un cadou de Moș Nicolae, aceștia provenind atât din rândul copiilor instituționalizați, cât și din familii cu probleme financiare, sociale etc.

✅Dați share!

La final, avem o rugăminte: partajați postarea noastră, pentru ca informația să ajungă la toți cei interesați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.