Florin Cioban, șeful Poliției Locale din Sighetu Marmației, cel care a găsit-o pe fetița dispărută de o săptămână de acasă, a declarat că în momentul în care a intrat în locuința lui Laurențiu Rus, bărbatul în vârstă de 34 de ani, Melinda stătea liniștită, dar era speriată.
Șeful Poliției Locale din Sighetu Marmației a fost anunțat de o persoană, luni dimineața, că fata dispărută s-ar afla în locuința lui Laurențiu Rus. Acesta s-a deplasat în zona respectivă, unde, într-adevăr, informația s-a confirmat.
”În primă fază, când am intrat în locuința respectivă, care era de-a dreptul nepotrivită pentru oricine, condiții insalubre și mizere, fata stătea pe o saltea, care practic era singurul mobilier din întreaga încăpere. Stătea în aparență liniștită, dar era speriată fata. A auzit doar cuvântul de poliție și atunci s-a speriat puțin.
Am încercat să o liniștesc, să am o abordare cât de calmă și prietenoasă cu ea și atunci s-a deschis puțin și chiar s-a apropiat de mine și a venit și m-a cuprins în brațe. Se vedea că era foarte speriată. Doar atunci a dat drumul gândurilor. Și i-am spus să stea liniștită că va fi totul bine și nu i se va întâmpla nimic.
Era și persoana respectivă care a ținut-o, probabil împotriva voinței. Mai mult ca sigur a devenit un pic agitat și recalcitrant, nu m-a interesat așa de mult persoana respectivă, cât să o văd pe fată. Și tot ce am apucat să fac a fost, printr-un mesaj, să alertez colegii de pe celelalte echipaje din cadrul Poliției Naționale, care au venit foarte repede să-mi acorde sprijin”, a declarat Florin Cioban, șef la Poliția Locală din Sighetu Marmației, potrivit Antena3.
Individul în casa căruia a fost găsită fata a fost dus la audieri. Fata a fost internată la spitalul din Sighetu Marmației, unde este supusă mai multor investigații.
Citește și:
“Am găsit-o eu, din întâmplare. Am luat-o, e vie, e ok” “Șeful Poliției Locale a fost anunțat de o persoană” “am intrat în locuința respectivă”…poveȘtiri la o pălincă…
Varianta reală cred că e că tâmpitul care a găzduit-o și-a dat seama după o săptămână că e groasă treaba și a anunțat poliția. Apoi a apărut salvatorul în persoana (obligatoriu!!!) a șefului. A mai fost așa un caz cu doi copiii minori în Certeze plecați cu animalele și îi căutau peste tot când ei stăteau la cineva de 5 zile pare-mi-se și atunci. Numai un retardat mintal și fără familie se poate gândi că acei minori nu sunt căutați și în gaura de șoarec de familie! “România educată”, ce mai !😮😫🤢😪😥
O alta vatianta e ca cel care a gasit-o trebuia sa primeasca 10 mii de euro , stia unde se afla asa ca a mers la politie sa le spuna. Parintii fetei impreuna cu politia au hotarat sa il sperie pe tanar pentru tainuire si dat fiind faptul ca a incercat si el droguri ca majoritatea tinerilor, l-au pus la stramtoare , astfel au scapat de promisiunea pe care au facut-o. Si ca de fiecare data meritul se acorda unui politist . S-a intamplat si la noi la strand cand a fost prins un infractor de niste trecatori care au anuntat politia si tot politia a fost premiata. De ce au zis prima data ca fata a fost gasita intr-un centru de ajutoare? Vrajeala ieftina ca sa nu mai acorde suma promisa. Plus ca in ziua cand a venit baiatul la politie am prezis ca asta se va intampla, vor face presiune pe baiat ca sa para vinovat. Asta e lumea in care traim
Sa nu generalizam…Se drogheaza majoritatea tinerilor prosti sau care-s rupti de realitate de la banii in care inoata. Ăia cu ceva minte, nu.