Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

S-a „trezit” cu chef de bătaie! A intrat în trei case și i-a bătut pe cei ce se aflau înăuntru

Un bărbat din satul Becheni, județul Satu Mare, a spart trei case într-o singură noapte, agresând persoanele care se aflau înăuntru fără niciun motiv.  Victimele au necesitat îngrijiri medicale pe o perioadă de aproximativ o lună.

Potrivit informațiilor PortalSM, în intervalul orar  04:00-07:00, bărbatul a pătruns în cele trei locuințe, unde, fără motiv, le-a agresat fizic, aplicându-le mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele.

Potrivit bărbatului, în noaptea respectivă, fiind sub influenţa alcoolului, fără un motiv anume, a pătruns, într-o locuință, a scos uşa de acces din balamale, după care l-a lovit pe proprietar cu pumnii şi cu picioarele în zona feţei şi a pieptului, iar pe concubina acestuia, a lovit-o cu pumnii în zona feței, provocându-le leziuni.

După atacurile din prima locuință, a pătruns în altă casă, continuând seria de agresiuni fizice. A pătruns înăuntru şi a lovit-o pe proprietară în mod repetat cu pumnii şi cu picioarele în zona feţei şi a pieptului. Fără a sustrage vreun bun, a părăsit locuința, deplasându-se spre locuinţa unei alte persoane din apropiere.

Acolo, acesta a pătruns cu acordul proprietarei şi i-a cerut o geacă, motivând că îi este frig. Femeia a refuzat cerându-i să părăsească locuința.  Acesta s-a conformat, plecând spre un bar din sat unde a petrecut câteva ore.

Acum bărbatul, recidivist, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe.

2 comentarii

  1. Gica Răspunde

    Cu suspendare?

  2. Varu Răspunde

    Dacă își permite un avocat influent, că buni nu mai există, poate scăpa și cu o amendă penală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.