Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Tânăr sătmărean pe mâna poliției. A fost prins cu lemne în portbagaj

Tânăr sătmărean pe mâna poliției. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a tăiat copaci și a pus lemnele în portbagaj.

Ce spune poliția:

,,La data de 28 noiembrie, în urma activităților investigative desfășurate, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug și Poliției Ardud au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că persoane necunoscute ar desfășura activități ilegale de tăiere a unor arbori, într-o pădure situată în proximitatea localității Stâna.

Polițiștii sosiți la fața locului au identificat un tânăr de 23 de ani, care ar fi tăiat material lemnos și l-ar fi transportat cu un autoturism. Totodată, polițiștii au ridicat și confiscat două unelte electrice. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori”.


Sursa: IPJ Satu Mare

4 comentarii

  1. Pistalau Răspunde

    Îti dai seama captura anului

  2. ecologist Răspunde

    Acuma repede să-i scoateți că au tăiat 10 metri steri din pădure că nici jumate nu e acolo! De undeva trebuie recuperat lipsa din gestiune. Porcăria este că ăștia mici se judecă la fel ca și ceilalți care fac să dispară păduri întregi. Asta e furt din cauza sărăciei. Astea-s numai lemne de foc nu altceva. Nu că le caut scuze dar dacă le e frig și nu au bani voi ce a-ți face în locul lor? Mai ales că acolo e pădure sub nas. Probabil de aia se și mai prind că mai sunt și care scapă, adică la unii le merită. Ceilalți prinși vor avea probabil la anul căldură gratis și meniu a la carte o perioadă la mititica. Că ăștia nu au bani de avocat și de plimbat până la Curtea Supremă și recursuri în anulare. Nu mai bine ar face statul ca să le dea la săraci lemne la preț redus, că nu moare dacă dă?

    • David Răspunde

      Ecologică: E vorba de Stâna,com. Socond..Acolo trăiesc 1400 de cetățeni români de etnie rroma ! Acei cetățeni n-au dat în viața vieții lor vreun ban pe lemne, deși primesc ajutor de la stat pentru încălzire (pe lângă alte multe ajutoare)Cu ,, lebeniță,, nu te poți încălzi…! Socotește , după mintea ta,, 1000 romi x un copac la una , două zile … Ce zici ecoloaga?

      • ecologist Răspunde

        Auzi tu Dudică? Dacă nici numele nu-mi poți reproduce (probabil intenționat) corect. Atunci de ce crezi că te bag în seamă. Mai degrabă în origini. Ce te face să crezi că prin această acțiune hop printr-o minune s-a rezolvat problema cu tăierile ilegale? Că asta din poză e fix zero. Numai fii puțin mai atent la orele serii așa spre weekend pe drumurile județului cine circulă și ce cară. Eu aia am zis fraierule că nu prin prăpăditul ăsta se rezolvă problemele de fond.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.