Ultima actualizare: azi, 12:22
Locale

TIR plin cu tone de deșeuri din aluminiu, oprit în Petea. Nu a fost lăsat să intre în țară

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii Naționale de Mediu nu au permis intrarea în țară a unui mijloc de transport încărcat cu aproximativ 23 tone de deșeuri din aluminiu provenite din Slovenia pentru o societate comercială de pe raza județului Satu Mare.

Miercuri, 15 noiembrie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România un cetățean sloven, în vârstă de 37 de ani. Acesta conducea un autovehicul marca Mercedes Benz, înmatriculat în Slovenia, cu care transporta deșeuri din aluminiu. Marfa urma să ajungă la o societate comercială din județul Satu Mare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 22.900 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (firma destinatară nu deține instalații pentru valorificarea deșeurilor transportate din Slovenia).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.