Ultima actualizare: azi, 20:55

Naţionale

Un copil, în vârstă de 1 an, a murit după ce a fost călcat de mașina Poliției, la Brăila

O mașină de poliție a lovit mortal joi, în jurul orei 14:00, un copil în vârstă de un an și cinci luni, în Brăila. Copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și, în cele din urmă, a fost declarat decesul.

„În data de 2 noiembrie, în jurul orei 14,00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Călugăreni, din municipiul Brăila, ar fi avut loc un eveniment rutier. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier s-au deplasat la faţa locului, din primele date rezultând faptul că doi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale se aflau pe strada Călugăreni pentru efectuarea atribuţiilor de serviciu, iar la plecarea de pe loc, ar fi accidentat un copil, în vârstă de 1 an şi 5 luni. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, decesul copilului fiind constatat de echipajul de pe ambulanţă”, a precizat IPJ Brăila.

Poliţistul aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

6 comentarii

  1. Soso Răspunde

    Asa conduc zici ca-s regii soselelor…sa te tragi din calea lor ..desi nu-s in misiune..

    • carcotas Răspunde

      Pornire de pe loc prietene. Poate mamica si- a lasat nesupravegheat copilul. Ceasul rau, era s-o patesc si eu odata cu copilul.

      • Pistike Răspunde

        Aia nu-i mamă care își lasă copilul de 1 an jumate să iasă pe drum! Dar la etnia respectivă este ceva normal! Nici o problemă, fac altul!
        Doare mai tare că 9 luni nu încasează alocație!
        Dar pentru polițistul care a trecut peste copil, este tragedie mare!

        • Adi Răspunde

          Orice etnie ar fi e un copil de un an și cinci luni care n-are judecată,iar tu ești un idiot cu judecată.punete în situația lor și apoi vorbește mie scârbă de voi păcat că trăiți pe lumea asta.

          • @Adi

            @Adi, știi care e faza tristă? Că ăia cam așa gândesc! Atașament față de copil e fix zero. Apoi ce crezi de ce sunt spitalele pline cu copiii din tribul ăstora. Cam toți cei abandonați sunt de o culoare așa mai aparte. Și asta nu e vina noastră. Vina noastră este că alimentăm inconștiența lor prin plata acelor alocații și ajutoare pentru care nu au muncit nici o clipă. În optica lor noi de aia suntem ca să le tot dăm. Așa că nu te supăra, ei sunt cei mai vinovați de situația în care sunt. Plus că eu nu cred că tu îți lași copilul de un an să se plimbe singur pe stradă sau oriunde fără supraveghere. Asta e când le fabrici făr număr, fără număr.

      • Beton Răspunde

        Politistul a facut un bine ! Sa traiesti tata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.