Ultima actualizare: azi, 13:20

Locale

FOTO. A fost pietruită o stradă din Satu Mare, iar oamenii din zonă reacționează: ,,Mulțumim!”

A fost pietruită o stradă din municipiul Satu Mare, iar oamenii din zonă au ținut să mulțumească primăriei, întrucât porțiunea avea mare nevoie de o intervenție, spun ei. 

,,Dorim să mulțumim Primăriei Satu Mare pentru realizarea acestui drum, de aproximativ 500 de metri, în zona Râtu Mare”, a spus un sătmărean, pentru PortalSM.

Acesta a ținut să sublinieze faptul că până să fie pietruită, strada era accesibilă doar pe timp de vară.

17 comentarii

  1. Mae Răspunde

    Stau ceva maghiari pe acolo și na țop piatră !!!! Sau are care influent teren pe acolo 👉

    • sheps Răspunde

      Tot ‘geaba este că după niște ploi și ceva mașini care trec peste după o lună totul se duce naibii și se afundă în noroi și se poate aduce iar altă mașină de piatră. Și asta iar și iar și iar. Până nu se face o fundație pentru drum și se împrăștie de dorul lelii ca de campanie să fie votați la alegeri toată lucrarea face cam 5 bani. Peste o lună nu se va cunoaște mai nimic. Dar mă gândesc în toată treaba cineva va fi mulțumit. Ați ghicit. Cel care a cărat piatra. Riveranii pot face abonament la el. Va fi cazul.

      • Urbanism Răspunde

        Și cum crezi tu că se face o fundație solidă? Nu cu piatră spartă?
        Unii vă treziți vorbind fără să aveți habar!

        • urbanism Răspunde

          Adică vrei să zici că s-a pus fundația drumului? Că nici atunci nu se procedează așa! No, ia caută tu repejor alt nick și nu-mi folosi pe al meu bine, frustratule? Are dreptate, aici cum vor veni ploile cu traficul existent piatra spartă va fi înghițită de pământ și peste o lună nici nu se va mai cunoaște “lucrarea”.

    • Vasy Răspunde

      Cand a fost Coica, ce a facut? Hai insira cateva lucruri daca ai ce (in afara de clinica lui si facut drumul in carpati pentru access la clinica lui).

      • sheps Răspunde

        Și vreo 10 pubele publice inaugurate cu mare fast în parcul din Soareului care demult s-au deteriorat și au și fost înlocuite.

  2. Loațy Răspunde

    Cei care au dorit foarte mult sa ajungă pe lună cu naveta Chalenger si sa se plimbe cu Roverul prin gropile selenare, si nu au trecut testul de cosmonauti, pot vizita strazile din pamant din zona de nord vest a orasului.

  3. Nha Răspunde

    Mare eveniment ce sa zic. Alte primarii din judet si-au asfaltat drumurile agricole, aci in muncipiu repetenti! 😂

  4. Rafael Răspunde

    Salut ,
    Am să răspund celor care din lipsă de ocupație și bine-nțeles în necunoștință de cauză , au de făcut comentarii de copiii de școală primară .
    Țin să vă rog că , ar fi bine să vă documentați înainte de a deschide gurița sau să vă exersați talentul la tastatură poate în completarea studiilor voastre . Drumul așa cum este făcut în acest moment , la traficul existent ( asta ptr tine “ urbanism “ ) și chiar cu ploile care au fost în ultima perioadă și pot afirma ca nu au fost deloc puține ….. deci drumul va rezista .
    Ca să răspund și comentariului cu tentă politică sau de alt interes , pot să vă asigur ca nu a fost nici una și nici alta .
    Totul a fost rezultatul unui lung proces de audiențe la primărie .
    Așa că vă rog să vă găsiți o ocupație mai utilă și nu mai pierdeți vremea cu comentarii, afirmații care pe la lângă că sunt ca și la ușa cortului , mai sunt și lipsite de fundament .
    Dacă sunteți atât de “ tari în clanță “ așa cum se spune în popor , ar fi bine să nu vă ascundeți după niște nickname-uri și să aduceți dovezi în ceea ce susțineți . În caz contrar , tot o vorbă din popor spune “ ciocul mic și joc de gleznă “ .
    Tăceți și veți fi filozofi !!!
    Vă doresc tuturor un an nou mai bun și cu mai multă înțelepciune !!!
    Nu în ultimul rând , doresc să transmit pe această cale primăriei Satu Mare , mulțumiri pentru amenajarea acestui drum de care , cred , și vecinii mei pot să confirme , ca sunt cel care a avut cel mai nevoie de un asemenea drum .
    Cu respect ,
    Rafael M.

    • urbanism Răspunde

      Pentru tine Rafaele, mare deontolog-părerolog. Acel drum se vede cu ochiul liber de pe Lună că nu are fundație. La primăvară vom vorbi iarăși. Dar te rog nici atunci să nu-ți uiți vorba de acum. Bine? Eu sunt cam de meserie. Acolo e piatră spartă aruncată, eventual trecută cu lama peste și trecut cu utilajul de două ori peste. Nu știu, nu am fost de față. După ploi neavând fundație terenul devine umed și piatra se duce în jos, se afundă. Plis din auza traficului va fi împins înspre lateral că nu e ce să oprească. Cum de va trece o mașină mai încărcată se vor forma acele adâncituri iar în drum. Așa că (asta ca să te parafrazez) “ciocu’ mic și joc de gleznă”. În încheiere doar atât că acel lung proces de dat clanța din mână în mână (audiențe ai zis, nu?) nu suplinește proiectul tehnic. Din păcate se acceptă în continuare și e plină țara de astfel de “mărețe realizări” făcute pe genunchi numai să se închidă gura unora. Apoi tot timpul suntem ocupați de repararea reparării, reabilitarea reabilitării. Dar ca să vezi acum poți zice că primarul te-a făcut fericit pe moment cu criblura asta. Repet, să nu-ți uiți vorba ce ai zis acum când vei face inspecția drumului la primăvară.

  5. Rafael Răspunde

    Urbanism , nu am să intru în polemici cu tine pentru ca nu cred ca este de nici un folos , fiecare are dreptul la opinie , doar ca eu mi-o exprim știind realitatea …. Tu , nu știu pe ce baza ți-ai exprimat-o …. Pe câteva poze și rânduri scrise ?
    Am să îți răspund punctual :
    1. Nu sunt de meserie ca și tine dar dacă privești prima poză vei vedea blocuri mari de betoane puse înainte de a fi pusă acea piatră spartă cred ca se poate spune ca formează o fundație
    2. Nu am avut pretenția la o autostradă , având în vedere ca zona este încă în dezvoltare , fără apă și canalizare așa cum a fost de pe vremea “ răposatului “ , cred ca nimeni nu are pretenția de a se asfalta o strada când încă utilitățile lipsesc
    3. În sfârșit reușesc să am acces la proprietatea pentru care se plătește taxe și impozite locale ca și alte proprietăți cu străzi asfaltate
    4. Traficul de care spui tu este unul minim, de maxim 3.5 tone așa ca nu îmi fac griji de acele denivelări , urme , adâncituri în drum ….. dacă în toată această ultimă perioadă cu atâtea ploi, îmbibat la maxim cu apa , nu s-a deformat , cred ca va face față și pe viitor
    5. Nimeni nu a susținut ca este perfect , dar pentru mine este într-adevăr o realizare având în vedere faptul ca pentru a avea acces la proprietate , eram la mila cerului …. La o ploaie mai zdravănă …. Stop acces … deci …..
    În încheiere îți doresc toate cele bune și un an nou mai bun plin de optimism .
    Cu respect ,
    Rafael M.

    • urbanism Răspunde

      Ți-am spus odată. Vorbim la primăvară. Nu răci gura degeaba și nu te compromite singur. Iar dacă nu te pricepi te rog frumos nu intra în polemică. Așa cum eu nu dau lecții la doctori nici tu să nu te pronunți la ceva la care ai așa o idee aproximativă doar. La noi la făcut drumuri chiar dacă există inclusiv proiect e o problemă gravă și cu respectarea acestuia. Că e greu la noi să se respecte un proiect aprobat. Cam de fiecare dată. Bine? Îți zic eu că ajung pozele astea să-mi formez o opinie. După tine eu câte lucrări de drumuri am văzut până acum în diferite faze de implementare? Îți zic eu că sunt cu zecile.

  6. Rafael Răspunde

    👍👍👍👍

  7. Rafael Răspunde

    Urbanism , am să îți trimit poze în primăvară ca să îți satisfac egoul 😂😂😂
    Dar aș pune pariu pe salariul tău de drumar de 1an , ca la traficul care este pe acest drum , va rămâne aproape la fel 😂😂😂
    ☮️

    • urbanism Răspunde

      Nu sunt drumar. Sunt proiectant. Știi ce înseamnă aia? Și nu din ăla care trântește pe bandă rulantă la comandă fără să iasă pe teren. Cum s-a făcut și varianta de ocolire. Nu am eu nevoie să-mi bandajezi egoul meu. Un drum nu așa se face. Asta este cârpeală, improvizație. Dar văd că tu tot insiști și vrei să închei anul cu ceartă. Atât am vrut să-ți sugerez ca să dai cu părerea unde ești de meserie. Dar văd că nu înțelegi. Că așa ești tu, greu de cap. Legat de această “lucrare” aș fi cel mai fericit dacă ai avea dreptate. Ajunge o singură mașină încărcată bine ca să disloce ce a fost aruncat acolo. Îmi spui și mie ce le ține împreună? Că nici balast stabilizat nu s-a pus la presupusa fundație din resturi de beton ca să nu se miște? Exact atâta va ține. Notează. Repet rezumă-te la domenii unde ești de meserie.

  8. Saveanu ioan Răspunde

    Urbanism .fata de beltile de apa care erau in trecut .acuma e foarte bun pentr u noi poate esti invidios ca nu ti sa cerut serviciul in realizarea drumului .asa cum sa realizat la nevoie se va repara fara ajutorul tau probabil

    • urbanism Răspunde

      Nu. Nimic mai greșit. Eu am zis doar că e sub semnul întrebării durabilitatea “proiectului”. Adică cât ține. Din ce văd acolo asta s-a făcut așa după ureche fără proiect. S-a mai diluat calitatea proiectelor la unii mai puțin pretențioși dar nici chiar așa. Nu știu cine ar semna oficial ca și proiectant ca un drum să se facă așa. Asta e așa o semiimprovizația să închidă gura oamenilor. Să sperăm că la primăvară nu va trebui să mergeți iar în audiență că trebuie intervenit. Cunoscând condițiile locale foarte specifice de acolo este foarte posibil. Nu intru în detalii că nu aici îi e locul. Problema nu e că se va repara reparații an după an fără ajurorul meu că fii sigur am destule pe cap ci faptul că de ce se fac asemnea lucrări în dorul lelii apoi an după an peticim iar și iar. Un drum odată trebuie făcut. Dar atunci ca lumea. Și toate încep de la fundație și de la asigurarea scurgerii. Că restul e fix nimica pe lângă. Nu mă înțelege greșit. Nu mă leg de nimeni aici dar din ce se pare iar și iar facem lucrări fără să avem pretenția să fie de calitate (adică improvizăm, lasă că-i bine și așa) apoi la un moment dat toate explodează pe capul nostru. Există posibilitatea ca aceste cârpeli la un moment dat să facă imposibilă să se facă altceva. Nu neapărat în cazul de față. Cum este cazul canalizării pluviale din zona Depozitelor-Magnoliei unde stația de pompare este și nu este drept urmare apa băltește că nu are unde să fie evacuată. Apoi toată zonă stă până la genunchi în apă și asta de decenii. Dar cum am spus nu intru în detalii tehnice că nu-i e locul aici. Voi vă bucurați acum câteva luni că puteți ajunge acolo fără să vă rupeți piciaorele sau altceva. Numai nu știu cât va ține că acele bucăți mari de beton, așa-zisa fundație nu e fixată cu nimic. Să nu am dreptate.
      PS. Încă odată repet nu mă doare că nu s-a apelat la mine din simplul fapt că eu așa ceva nu aș “proiecta” și nici lucrările executate așa nu le-aș semna drept ca și bine făcute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.