Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

FOTO. Accident cu victime în județul Satu Mare. Impact violent între două mașini

Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost solicitat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și de prim ajutor, la un accident rutier produs între două autoturisme, în localitatea Supur.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Punctului de Lucru Tășnad, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță aparținând SAJ.

În urma accidentului rutier au rezultat trei victime, o persoană de sex masculin care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Zalău și două persoane de sex feminin transportate la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare.

Ce spune poliția:

,,La data de 28 decembrie, în jurul orei 13.25, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, la ieșire din localitatea Supuru de Sus, la intersecția cu Drumul Național 1 F.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o conducătoare auto de 43 de ani, cetățean maghiar, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un bărbat de 51 de ani, din județul Sălaj. Din producerea evenimentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto, precum și a unei femei de 36 de ani, pasageră în primul autoturism.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Satu Mare, pentru PortalSM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.