Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Dealer din Baia Mare, săltat de mascaţii din Satu Mare

Dealer din Baia Mare, săltat de mascaţii din Satu Mare. Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Satu Mare, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT), au efectuat în această seară un flagrant în zona restaurantului KFC din municipiul Baia Mare, potrivit vasiledale.ro. Polițiștii sătmăreni l-au filat pe suspect din județul Satu Mare până în municipiul Baia Mare.

În momentul în care s-ar fi efectuat tranzacția, polițiștii care îi filau pe suspecți i-au încătușat. Ulterior s-ar fi făcut și o serie de percheziții domiciliare la persoanele în cauză pentru încerca să se identifice substanțe interzise sau alte bunuri care ar fi fost obținute în urma presupuselor activități ilegale.

Liderul săltat este cunoscut sub numele de Trandafir.

Mai multe persoane au fost duse la audieri de către oamenii legii, existând posibilitatea ca în cazul unor suspecți să se ia și măsura reținerii pentru 24 de ore. De asemenea, în funcție de rezultatele anchetei, procurorii DIICOT ar putea merge în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul unora dintre cei implicați.

Un comentariu

  1. Mirces Răspunde

    Da devce nu îl saltă ăia din judetul vecin? De ce să le deievde lucru la al noștri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.