Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Grefierii din Satu Mare protestează! Programul cu publicul, redus

Începând de luni, 11 decembrie, grefierii din județul Satu Mare și din celelalte județe ale țării vor participa doar la şedinţele considerate urgente, vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul, nu va mai asigura permanenţa, iar în ziua votării bugetului pentru 2024 vor întrerupe lucrul timp de 4 ore.

Redăm integral comunicatul transmis de Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL:

Începând cu data de 11 decembrie 2023, pe perioadă nedeterminată de timp, personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete va adopta următoarele forme de protest:

a) grefierii vor participa la şedinţele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penală pentru soluţionarea cauzelor cu arestaţi în materie penală şi în alte materii, pentru cauzele privind obligaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluţionarea cererilor de ordonanţă preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor instanțelor și a parchetelor în care își desfășoară activitatea;

b) grefierii desemnați să efectueze lucrările prevăzute de art. 51 din HCSM nr. 3243/22.12.2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor, în faza de procedură prealabilă și de cameră preliminiară, vor întocmi acte numai în cauzele considerate urgente, potrivit legii sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor din instanțele în care își desfășoară activitatea;

c) compartimentele auxiliare ale instanțelor și parchetelor își vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul;
d) personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală;

e) personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal și nu va mai asigura niciun fel de permanență în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală;
f) în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024 se va întrerupe activitatea în instanțe și parchete timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00, timp în care se va asigura participarea grefierilor numai la ședințele de judecată și la activitățile de urmărire penală considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor din cadrul instanțelor și parchetelor în care își desfășoară activitatea.

Măsurile adoptate în cadrul AGE a SNGJ Dicasterial se vor completa cu formele de protest ce se vor adopta în cadrul adunărilor generale ale magistraților, în perioada următoare.

2. Solicitările către coaliție de guvernare:

1. asigurarea, în regim de urgență, a fondurilor pentru:
a) achitarea integrală a salariilor aferente lunii noiembrie 2023, recunoscute și recalculate prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative de salarizare emise în
anul 2023;

b) plata tranșelor din hotărâri judecătorești definitive și acte administrative de salarizare scadente în anul 2023;
2. prevederea și asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a fondurilor necesare pentru:

a) achitarea integrală a salariilor și a altor drepturi de natură salarială,

b) achitarea diferențelor de drepturi salariale, restante, aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv,

c) achitarea diferențelor de drepturi salariale, restante, aferente perioadei 1 ianuarie 2018-31 martie 2023, inclusiv,
astfel cum au fost recunoscute și recalculate prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023.

d) funcționarea în condiții normale a instanțelor judecătorești și a parchetelor.

16 comentarii

  1. Justitiabilul naiv Răspunde

    Mai loazhelor…ia faveti o statistica cu cat dureaza la voi un proces? Apoi una cu cate luni/ani dureaza pana redactati o simpla sentinta. Apoi, in cazul in care nu va arde soriciu de rusine, reveniti cu aberatiile astea. Adica na…pana la urma ireale pretentiile voastre, in conditiile in care sunteti decat niste secretare mai cu basini in cap.

  2. Satmarean1 Răspunde

    Aveți curaj sa spuneți ce salar aveți? Dar pensii?

    • Justitiabilul naiv Răspunde

      Nop, asta nu o spun. Nici ce salarii, nici ce pensii, si nici ca le deconteaza ratele pt locuinte.
      Unde ati mai vazut secretare cu asemenea privilegii? Poate pun si o pancarta cu cine e ala de nu le lasa sa demisioneze si sa mearga la Dexi…ca ele sigur ar vrea.

  3. Varu Răspunde

    La muncă sugacelor, dacă u vă convine mergeți în privat

  4. Varu Răspunde

    Să vă afișați și fluturașii,că să vadă și justițiabilii

  5. Ph Răspunde

    Incompetența și de multe ori reaua voință a guvernanților a adus la multe inegalități în salarizări pe tot teritoriul țării, nu se aplică legea și este normal ca angajații să fie nemulțumiți. Și apar și cetățenii revoltați, de multe ori pe bună dreptate, să arate cu degetul spre bugetari, fără să cunoască toate datele problemelor, asta, desigur, în favoarea guvernanților.
    Așa că, dragi comentatori, înainte să aruncați cu noroi în cineva, poate vă gândiți cui îi folosește să ne țină ocupați, iritați/revoltați și DEZBINAȚI.
    Sunt vremuri grele și toată această dezbinare permite corupția care ne-a distrus țara.

  6. xena Răspunde

    Da Xena aia cu parul de foc la ce grefa este? Ca toate fetele frumos in roba, numa ea in streci! Este de la popota? Ea protesteaza pt. dublarea ratiei de hrana? Mai trebuie afumatura in fasole?Nu e balonata destul?

    • Justitiabilul naiv Răspunde

      Sa innebunesti…au si popota subventionata? Si “doamna” aceea, bucatareasa, ia tot salariu de magistrat?

  7. Lili Răspunde

    a) Bani
    b) Bani
    c) Bani și ca umplutură
    d) funcționarea în condiții normale a instanțelor judecătorești și a parchetelor. Ce înseamnă asta?
    După ce plătim sume imense de bani măcar dacă ar fi eficientă justiția noastră oarbă dar nu nesimțită.

  8. Varu Răspunde

    Nesimtitele astea vor să fie asimilate judecătorilor!!!! Ele pe bune au 12 clase

    • Justitiabilul naiv Răspunde

      Unele-s si intelectuale…pe la spritzu haret, bioterra si alte srl-uri de acest soi.

  9. Varu Răspunde

    Xena!!crede că o conosti, atâta poate și ia

  10. Varu Răspunde

    Cu robele alea se șterg undeva?!! Pentru ele nu înseamnă nimic

  11. Varu Răspunde

    Oricum, sunteți niște penibile.

  12. Varu Răspunde

    Cine-i grasa aia din misloc?

  13. Justitiabilul naiv Răspunde

    Provoc pe “doamna” bucatareasa secretarelor sa isi publice fluturasu, plus restul beneficiilor…subventionarea ratei la casa etc, si apoi promit ca ii sustin demersu (si planu alimentar)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.