Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Prins în Petea cu o maşină de 25.000 de euro căutată pentru confiscare

Prins în Petea cu o maşină de 25.000 de euro căutată pentru confiscare. Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, la intrarea în țară, un autoturism căutat de autoritățile italiene. Mașina a fost indisponibilizată la sediul instituției, iar șoferul este cercetat pentru tăinuire.

Vineri, 29 decembrie a.c., în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean român în vârstă de 26 de ani, din județul Bistrița Năsăud. Acesta conducea un autoturism marca Citroen DS4, înmatriculat în Italia. La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat că mașina figurează ca fiind căutată de către autoritățile italiene, alertă introdusă din data de 09 noiembrie 2023, cu mențiunea bun căutat pentru confiscare.

Mașina, a cărei valoare a fost estimată la 125.000 de lei, a fost indisponibilizată la sediul SPF Petea, iar în cauză polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.