Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTOGALERIE. Brad de Crăciun deosebit la Ardud: pom de Crăciun tradițional codrenesc

Un brad atipic și deosebit a fost realizat la Ardud de copii, tineri și oameni iubitori de tradiție. În cadrul unui atelier de reconstituire și restituire a tradițiilor codrenești, care a avut loc la Casa de Cultură „Dr Augustin Mircea”, a fost realizat pomul de Crăciun tradițional codrenesc din boabe albe de fasole cu flori și hârtie creponată. 

În codrii Sătmarului nu sunt păduri de brad, din cauza altitudinii joase. Așadar, secole de-a rândul, codrenii au înlocuit bradul de Crăciun pe care îl împodobim acum cu toții cu altfel de pomi ritualici de Crăciun, unicați în România.

„La Ardud, am pregătit pomul de Crăciun, unul atipic, dar unic în tradițiile românești din țară. Copii și tineri din Ansamblul Folcloric “Cetatea Codrului” au colindat astăzi la bisericile ortodoxe din Ardud și Mădăras, iar apoi împreună cu părinții au participat la un atelier de reconstituire și restituire a obiceiului “pomului de Crăciun din Codru”, atelier coordonat de dna Malvina Madar Iederan.

În codrii Sătmarului nu sunt păduri de brad, datorită altitudinii joase. Secole de-a rândul, codrenii au înlocuit bradul de Crăciun pe care îl împodobim acum cu toții cu altfel de pomi ritualici de Crăciun, unicați în România datorită modului în care sunt realizați şi datorită elementelor care sunt folosite pentru crearea lor. Astfel pomi de Crăciun specifici Codrului sunt creativ construiți din scai, paie și hârtie colorată, sunt pomi de vâsc cu nuci, pomi din paie de secară sau pomul din boabe albe de fasole şi floricele de porumb.
Un astfel de pom tradițional din boabe albe de fasole cu flori și hârtie creponată a fost realizat astăzi la Ardud și acesta va sta la loc de cinste alături de bradul de Crăciun deja împodobit și va aștepta colindătorii care vor păși pragul instituției noastre”, este mesajul reprezentanților Casei de Cultură „Dr Augustin Mircea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.