Ultima actualizare: azi, 20:36
Locale

“Fenomenul Oslo” sau cum riscă oraşele ca Satu Mare să rămână blocate

Utilizarea vehiculelor şi utilajelor electrice capătă amploare tot mai mare în întreaga Europă în ultimii ani. Ecologiştii promovează transportul pe bază electrică pe considerentul că poluează mai puţin, şi este eficient, lucru valabil în anumite condiţii.

Când vine vorba însă de infrastructură publică, precum cea de transport în comun, care necesită consum mare de curent, predictibilitate şi siguranţă, lucrurile se complică. Fiind la început, tehnologia vehiculelor electrice nu a fost suficient de mult testată şi a ajuns să dea rateuri răsunătoare, cum este cazul din Oslo, când tot oraşul a fost blocat ca urmare a faptului că au cedat cele 130 de autobuze electrice. Din cauza temperaturilor scăzute, bateriile autobuzelor electrice au cedat mai repede, autonomia anunţată iniţial s-a înjumătăţit şi autobuzele electrice au rămas blocate în trafic, lucru care a dus la paralizia întregului oraş. Maşinile circulau foarte greu iar oamenii care se bazau pe transportul public nu s-au mai putut mişca. După acest fenomen autorităţile din Norvegia analizează foarte bine eficienţa şi siguranţa unui astfel de sistem.

Desigur că lucrurile depind de mai mulţi factori, dar există riscul ca „fenomenul Oslo” să se repete şi în alte oraşe, cum e Satu Mare. Aici primele maşini electrice au fost achiziţionate de cei de la Apaserv. Unii angajaţi nu sunt pe deplin mulţumiţi de noile vehicule. După un anumit timp, acumulatorii se golesc destul de rapid, necesită mult timp pentru reîncărcare iar în unele cazuri nu este suficient timp pentru ca maşina să stea în priză deoarece apar noi intervenţii. Dacă în cazul unei maşini pe benzină/motorină alimentarea se face în 2 minute, aici necesită mult mai mult timp. Practic maşina nu poate fi exploatată în acest timp.

Mai mult decât atât, societatea Transurban este în procedură a achiziţie a 17 autobuze electrice. Se doreşte ca acestea să aibă autonomie de 250 de km, însă şi cele din Oslo aveau declarată o autonomie identică, dar din cauza frigului (până la -30 de grade Celsius) autonomia s-a redus la jumătate. Condiţiile sunt diferite, dar multe semne de întrebare rămân.

În plus, firma Florisal, care a câştigat contractul de salubrizare pe următorii 10 ani, trebuie să achiziţioneze, conform caietului de sarcini, mai multe utilaje electrice, cu care trebuie să iasă pe străzi. Cum vor funcţiona acestea? Ce eficienţă vor avea dacă trebuie să stea foarte mult timp la încărcat?

Specialiştii din domeniu susţin că timpii de exploatare ai utilajelor pe combustie clasică sunt mult mai buni. Nu mai vorbim de eficienţă, care contează mult pentru un operator economic.

Desigur că aici nu e vorba despre un proprietar de maşină electrică, care poate face zeci de kilometri, pe propriul risc şi poate găsi uşor variante. Este vorba de servicii publice care nu au voie să dea greş deoarece impactează viaţa tuturor locuitorilor.

Rămâne de văzut care va fi eficienţa acestora şi în caz de probleme, care vor fi variantele de rezervă.

Trebuie într-adevăr luate măsuri pentru diminuarea poluării, dar sunt suficient de performante vehiculele electrice pentru a evita blocarea unor servicii publice şi a unui oraş întreg? Răspunsurile le vom afla în curând.

14 comentarii

    • Jfk Răspunde

      Nu te agita, ca pacalicii astia is in lumea lor. Da bine un titlu de asta pentru clickuri de trafic pe site… Problema este ca prostimea pune botul si actioneaza in consecinta distribuind mai departe acest fakenews…

      • Gicu Răspunde

        Fenomenul masina electrica e nesustenabil. Producerea acestor masini precum si a bateriilor, in permanenta, ca doar se consuma, cauzeaza mai multa poluare decat intretinarea si utilizarea masinilor vechi pe durata lunga. Aceasta ‘tehnologie’ e doar ceva temporar, pentru fraieri, pana va fi implementata una verde si sustenabila pe bune.

        • ecologist Răspunde

          Și mai rămâne la urmă și rezolvarea depozitării bateriilor sau și a panourilor uzate. Nu este deloc rezolvată și când ne vom trezi cu casarea lor va fi problemă. În ultima perioadă brusc a crescut numărul acestora și după o vreme trebuie făcut ceva cu ele. Din ce se pare asta nu interesează pe nimeni. Soluție pe moment nu este și la cantitatea care va rezulta după primul schimb de baterii în masă va fi șocantă. Ca de obicei suntem pregătiți doar că suntem luați prin suprindere. Mașinile electrice nu sunt soluție pentru transportul urban. Este un fel de modă, un moft dar tehnic nu poate să țină. Și nici rețeaua electrică nu are cum să facă față. Mai aduceți aminte cine stă în zonă după ce s-a inaugurat mallul Nepi cu toate lucrările făcute un an pe puțin erau la ordinea zilei avariile pe rețeaua electrică? Rețeaua electrică nu pe așa consum a fost proiectată. Deja este depășită în multe zone și dacă mai vii cu un surplus de consum te trezești cu artificii la stațiile de transformare.

        • Mulți, dar proști! Răspunde

          Și de unde o să-ți faci rost de carburant, pe termen lung?
          Poluarea pe care o produc mașinile electrice este mai ușor de gestionat decît poluarea cu CO2 și oxizi de azot de la motoarele cu combustie internă! În plus, aceste tehnologii noi sunt în continuă dezvoltare și cele mai noi modele produc mult mai puține reziduuri și au durată de viață mult îmbunătățită!
          Mai puneți mâna pe o carte, un articol de presă, că muriți tot proști!

          • ecologist

            Da’ stiu ca dintre toti tu esti cel mai prost. Industria care iti produce bateriile este extrem de poluatoare. Asta ca sa nu mai vorbim de minele acelea de metale rare din Congo si detinute de chinezi unde toata lumea stie ca lucreaza si copiii mici dar se fac ca nu vad nimic. Aceeasi treaba este si cu brazii de plastic. Amprenta de productie a brazilor artificiali este infinit mai mare decat taierea de brazi care oricum se planteaza pe sub aliniamentele de curent de prin paduri unde oricum trebuie sistematic taiati pentru acces la instalatia energetica. Esti spalat pe creier. Semeni cu ecologistii care agreseaza picturile celebre de prin muzee. Ca ce fac nu are nici o noima. Da, trebuie alt combustibil dar o alternativa dar una viabila. Asta actuala nu este. Cea viabila este cea cu hidrogen. Numai ca tehnic suntem departe de implementare pe scara larga.

          • Doar atat...

            sa iti mai spun.
            Stiti care e procentul de CO2 din atmosfera? 0,04%. Informati-va inainte de a fi papagalii spalatorilor pe creier.
            Sub nivelul de 0.02% plantele ar murii ca nu ar avea ce sa consume. De la 0,03% a crescut catre 0,04% in ultima suta de ani. Trebuie sa iei in considerare ca au fost si efectele a 2 razboaie mondiale in ultima suta de ani. Deci nu poluarea datorata de cresterea CO2 din atmosfera cauzeaza schimbarile climatice, ci alta este sursa lor. Pentru a carei identificare sau nu este dorinta de a cerceta cauzele schimbarilor climatice ori este deviata intentionat in directia CO2.
            Asa ca nu mai fiti botanisti cu CO2, si cu amprenta de carbon, si cu decarbonizarea promovata la Davos {& etc) de “elitele lumii”.

    • Sâcă Răspunde

      Neică nene Trans ….Suburban mai ești..

  1. Glodeanu Răspunde

    Tractorasele din anii 60 ale Florisalului nu erau afectate de Fenomenul Oslo? Acum Florisalul ne zice ca nu ar trebui sa cunpere masini electrice pentru salubritate in oras, ca is mai scumpe si vor sta prea muly la incarcat. Vrea Sile Puscas sa-si mai cumpere un apartament in Dubai si ar face o economie si sa nu cimpere utilaje electrice? Apropo, Mercedesul de 150.000 de euro pe care tocmai l-a cumparat nu e lovit de fenomenul Oslo?.

  2. Alex Răspunde

    In primul rand la SM nu sunt -30 grade, la un oraș mic-mediu ca SM temporar este o soluție buna utilitarele electrice. Am zis temporar ca viitorul va fi clar in motoarele cu ardere interna de hidrogen, dar pana atunci variantele electrice si mai ales plug-in hybrid sunt sustenabile. Bine nu trebuie neglijate si variantele clasice, normal o masina de intervenție sa rămâne capabil sa intervine oricând si in orice condiții, deci trebuie sa rămâne pe combustibil clasic.
    Problema mai mare eu vad in faptul ca nu producem suficient curent electric cu metode ecologice, adică putem noi avea panouri solare, aceea nu funcționează noaptea cand ar fi nevoie de ele la încărcarea mașinilor de serviciu. Mai e aici si problema cu anotimpurile, iarna nu se produce curent mai nimic pe fotovoltaice. Solutia este mentinerea varietatii si nu de a forta negandit o tehnologie sau alta.

  3. H&R Răspunde

    1. In Germania, Politia (Polizei) cate masini electrice are, sau cat la suta este numarul masinilor electrice? (2% parca)
    2. Cum ramanem cu parcarea subterana cu masinile electrice? Nu stiu si daca in cazul parcarilor etajate.

  4. Calin Culcean Răspunde

    Cu Florisalul e ca si in Stomatologie. Daca vrei sa scapi de problema, trebe sa extragi dintele bolnav. Sile Puscas e o masea stricata.

  5. ecologist Răspunde

    @Doar atat….. Noi în acest moment suntem într-o perioadă interglaciară care a început acum vreo 20000 de ani. Asta înseamnă că și fără oameni clima se încălzește. Toată omenirea de-ar sta în cap și ar opri tot și atunci s-ar încălzi planeta. Bine, mai încet dar s-ar încălzi. Noi luând în considerare evoluția geologică de 4,5 miliarde de ani a planetei suntem într-o situație anormală când avem calotă glaciară destul de consistentă la ambele poluri. Care calotă glaciară de foarte multe ori a lipsit cu desăvârșire de-a lungul istoriei Pământului. Cum a fost și pe perioada mezozoică-paleogenă (dinosaurienii) când la latitudinea noastră era climă tropicală cu mări calde cum este acum prin Caraibe sau în Marea Roșie etc. Calcarele de la Albești din județul Argeș sunt pline full de fosile de crini și de arici de mare din toată fauna tropicală existentă pe atunci în marea aceea Tethys. Noi ca oameni ne-am adaptat la clima mai rece și așa am evoluat. Ceea ce nu se zice (intenționat) că oxizii azotului sunt mult mai periculoși pentru încălzire decât codoiul ăsta amărât dar care este ușor de călărit de oneghiștii șoroșiști gen Greta Thunberg care de fapt sunt doar niște instrumente naive pentru cauză. Și care oxizi de azot se produc la greu în mod natural pe fânețe și pe terenurile cultivate cu păioase. Îți zice asta unul care a făcut specializare în asta, sunt calificat, expert în asta cu acte în regulă. Așa că slabe șanse. Plus că cei care emit grosul codoiului (China, India, Brazilia, Rusia și nu în ultimul rând USA) au cam 70% din totalul emisiilor pe plan global. Ce facem sau nu facem e fix zero pe lângă astea. Adică 0,00000 procente pentru că la noi emisiile din domeniu au coborât vertiginos după 90 după dezindustrializarea numită și pirvatizare.

  6. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Tratatul de la Helsinki, sindromul Stockholm, fenomenul Oslo. Să vedem ce ne aduce Reykjavik ori Copenhaga. Când nu mai știți despre ce să scrieți inventați ceva așa pe rând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.