Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Trei case au luat foc, azi noapte, în județul Satu Mare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a intervenit pe parcursul nopții trecute la stingerea a trei incendii produse la case de locuit.

Pompierii din cadrul Detașamentului Carei au fost solicitați pentru lichidarea a două incendii generate de coșurile de fum a două gospodării din localitățile Lucăceni și Ghenci.

Echipajele operative au intervenit prompt, înaintea propagării acestora la acoperiș respectiv, la întregul imobil.
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Berveni a sprijinit lichidarea incendiului din localitatea Lucăceni.

Sursa probabilă de producere a incendiului în ambele situații a fost stabilită ca fiind jar sau scântei la coșurile de fum necurățate corespunzător, respectiv amplasate în apropierea materialelor combustibile.

În jurul orei 23.00, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit pentru localizarea, limitarea și lichidarea unui incendiu produs la nivelul acoperișului unei case de locuit din localitatea Odoreu.

La fața locului s-au deplasat 19 cadre militare cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.

Ajunse la fața locului, echipajele operative au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 50m² cu posibilitatea de propagare la întreaga construcție.

S-au acordat îngrijiri medicale unei persoane de sex feminin care prezenta ușoare intoxicații cu fum, aceasta fiind predată ulterior echipajului SAJ prezent la fața locului și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.

În urma incendiului s-a distrus acoperișul imobilului pe o suprafață de aproximativ 50 mp², pompierii reușind lichidarea acestuia înaintea extinderii la casa de locuit.

Cauza probabilă de aprindere a fost stabilită ca fiind efectul termic al coșului de fum neizolat corespunzător.

Având în vedere că în ultima perioadă s-au înmulţit incendiile la coşurile de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare reaminteşte cetăţenilor măsuri de prevenire a incendiilor în asemenea de situații:

– Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie.
– Coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 metri.
– În podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite şi văruite, pentru a putea observa cu uşurinţă prezenţa unor fisuri prin care s-ar putea propaga flăcările spre materialele combustibile din construcţia acoperişului.
– Coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii.
– Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 de centimetri.
– În spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

* Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.