Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Și-a încercat norocul. A vrut să treacă vama cu zeci de kg de tutun, dar s-a ales cu o condamnare

Un bărbat din Carei, în vârstă de 55 de ani, a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a încercat să treacă ilegal vama cu o cantitate de 39 de kilograme de tutun mărunțit.

Potrivit informațiilor PortalSM, totul s-a petrecut în data de 13 august 2021, când bărbatul a ajuns în punctul de trecere a frontierei Urziceni. În urma controlului, s-a constatat că vehiculul său avea un compartiment disimulat situat între bancheta din spate și peretele portbagajului. În acest compartiment au fost găsite un număr de 80 de pungi transparente în care se afla tutun mărunțit, o pungă având aproximativ 500 gr, cantitatea totală de tutun fiind de 40 kg.

Acesta a recunoscut că a achiziționat produsele dintr-o piață din Nyiregyhaza, Ungaria, având intenția de a le comercializa în municipiul Carei. Bărbatul a cauzat un prejudiciu total în valoare de 19.669 de lei, reprezentând acciza datorată pentru produsele accizabile nemarcate.

Acesta a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, 60 de zile de muncă în folosul comunității și obligația de a plăti suma de 19.669 lei către statul român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.